Sporul natural al populației rămâne negativ. Câți copii s-au născut

Matei Ion |
Data publicării:
Caou pentru copii
Caou pentru copii

Sporul natural a fost negativ şi în luna martie a acestui an și s-a situat sub nivelul din aceeaşi lună a anului 2018, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). 

Potrivit sursei citate, în perioada analizată numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 1.126, iar numărul persoanelor care au decedat a scăzut cu 2.350. Totodată, numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 12 mai mare în luna martie 2019, decât cel înregistrat în luna martie a anul trecut. 

La nivel general, sporul natural a fost negativ atât în luna martie 2019 (-10.330 de persoane), cât şi în luna martie 2018 (-11.554 de persoane). 

În martie 2019, s-au înregistrat cu 45 de căsătorii mai multe în comparaţie cu luna similară din anul anterior, în timp ce, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010, s-au pronunţat cu 39 divorţuri mai puţine raportat la perioada de referinţă. 

Tara cu tot mai puţini copii. Şi cu tot mai multe divorţuri

Datele INS relevă, totodată, că, în martie 2019 faţă februarie 2019, s-a înregistrat naşterea a 12.559 de copii, cu 185 mai mulţi, iar numărul deceselor a fost de 22.889, cu 779 mai multe. 

Sporul natural a fost negativ, în luna martie a acestui an, decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii de 10.330 persoane. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în intervalul analizat, a fost de 104, în creştere cu 21 faţă de luna februarie 2019. 

La capitolul nupţialitate şi divorţialitate, statistica oficială arată că, în martie 2019, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 6.223 de căsătorii, cu 936 mai multe decât în luna februarie a acestui an, iar numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform legislaţiei în vigoare, a crescut cu 406, până la 2.766. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3851
Diferența 0.0064
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3851 RON
GBP flag1 GBP = 5.8378 RON
CHF flag1 CHF = 5.3330 RON
AUD flag1 AUD = 2.8253 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.1760 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4230 RON
SEK flag1 SEK = 0.4549 RON
XAU flag1 XAU = 460.2343 RON
Monede Crypto
1 BTC = 420226.72RON
1 ETH = 8045.12RON
1 LTC = 378.57RON
1 XRP = 9.62RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17139.47-0.10%
BET-BK3192.27-0.08%
BET-EF933.76-0.06%
BET-FI60917.51-0.22%
BET-NG1238.040.21%
BET-TR37795.41-0.10%
BET-TRN36737.01-0.10%
BET-XT1469.71-0.15%
BET-XT-TR3185.97-0.15%
BET-XT-TRN3103.39-0.15%
BETAeRO836.58-0.32%
BETPlus2528.23-0.08%
RTL38240.34-0.11%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Steagul SUA / Foto: Freepik

De ce a scos Donald Trump România din programul Visa Waiver

Revocarea accesului României la programul Visa...

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel