Sindicatele din Franţa cheamă la noi proteste pentru a pune presiune pe premierul Sebastien Lecornu

DCBusiness Team |
Data publicării:
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Sindicatele franceze vor organiza pe 2 octombrie o nouă zi de greve și proteste pentru a pune presiune pe premierul Sebastien Lecornu, cerând renunțarea la programul de austeritate fiscală moștenit de la predecesorul său, au anunțat miercuri liderii sindicali.

Aceștia au declarat, după o întâlnire cu șeful guvernului, că răspunsurile oferite de Lecornu la protestele din 18 septembrie – la care au participat câteva sute de mii de oameni – au fost insuficiente.

„Premierul nu a oferit niciun răspuns clar la revendicările muncitorilor. Pentru sindicate, este o oportunitate ratată. Lucrurile nu se leagă”, a spus Marylise Leon, liderul CFDT, cea mai mare confederație sindicală din Franța.

Numit prim-ministru în urmă cu puțin peste două săptămâni de președintele Emmanuel Macron, Lecornu – în vârstă de 39 de ani – este al cincilea șef de guvern în mai puțin de doi ani. El nu a prezentat încă nici o echipă completă și nici proiectul de buget pentru 2026, în contextul în care trebuie să gestioneze un parlament fragmentat și presiuni pentru a redresa finanțele publice.

„Pe 18 septembrie am avut o mobilizare importantă și trebuie să o repetăm pe 2 octombrie”, a declarat Sophie Binet, lidera sindicatului CGT, calificând discuția cu premierul drept „o oportunitate ratată”, în care Lecornu nu a luat angajamente ferme.

De la numirea sa, Lecornu a apărut rar în public, preferând o serie de consultări cu lideri politici și sindicali pentru a încerca să-și asigure sprijin.

După întâlnirea de miercuri, biroul premierului a transmis că acesta este „pe deplin conștient de preocupările și anxietățile lucrătorilor din țară, pentru care trebuie găsite răspunsuri adecvate”. În acest sens, Lecornu va trimite în zilele următoare o scrisoare sindicatelor și patronatelor, cerându-le contribuții privind teme precum finanțarea protecției sociale, suveranitatea economică și condițiile de muncă.

Atât premierul, cât și președintele Macron se confruntă cu presiuni duble: pe de o parte din partea sindicatelor și a partidelor de stânga, care resping reducerile bugetare, iar pe de altă parte din partea investitorilor îngrijorați de deficitul public. Niciunul dintre cele trei mari blocuri parlamentare nu deține o majoritate.

Deficitul bugetar al Franței aproape că a dublat pragul european de 3% anul trecut, iar Lecornu va avea de înfruntat o bătălie dură pentru a obține susținere parlamentară pentru bugetul pe 2026. Predecesorul său, Francois Bayrou, a fost înlăturat de parlament pe 8 septembrie, în urma unui plan de austeritate de 44 de miliarde de euro. Lecornu nu a precizat încă dacă va continua sau nu acele măsuri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0784
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0784
USD
Azi 4.3162
Diferența 0.0150
Zi precendentă 4.3012
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0784 RON
USD flag1 USD = 4.3162 RON
GBP flag1 GBP = 5.8165 RON
CHF flag1 CHF = 5.4352 RON
AUD flag1 AUD = 2.8536 RON
DKK flag1 DKK = 0.6804 RON
CAD flag1 CAD = 3.1115 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0291 RON
NOK flag1 NOK = 0.4348 RON
SEK flag1 SEK = 0.4609 RON
XAU flag1 XAU = 522.8926 RON
Monede Crypto
1 BTC = 489694.73RON
1 ETH = 17970.50RON
1 LTC = 457.95RON
1 XRP = 12.71RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20764.770.58%
BET-BK4013.650.32%
BET-EF1128.500.80%
BET-FI73627.470.43%
BET-NG1526.530.97%
BET-TR48193.230.58%
BET-TRN46595.750.58%
BET-XT1782.550.62%
BET-XT-TR4050.580.62%
BET-XT-TRN3926.350.62%
BETAeRO947.840.59%
BETPlus3039.800.56%
RTL46414.160.62%

Opinii

Ungurii vor fi întrebați ce părere au

Analiști: dezechilibrele macro și politica fiscală impredictibilă mențin incertitudinea

Încrederea analiștilor în economia României...

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Comunicate de presa

Conferința ASPES

Mihai Daraban: Mediul de afaceri nu ar trebui provocat de decidentul politic

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a...

Impactul economic al Philip Morris International în Uniunea Europeană

Investiții în inovație, locuri de muncă și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel