Semnal de alarmă pentru economie: Volumul cifrei de afaceri din comerţ a scăzut cu 5,8% de la începutul anului

cumparaturi_33267900
Prețurile urcă / Foto: Freepik
INS a publicat, vineri, datele privind cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul în luna iulie 2026.

Pe scurt, cifrele publicate de INS sunt următoarele: 

  • În luna iulie 2026 volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut faţă de luna iunie 2026, atât ca serie brută cu 7,0%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,8%.

  • Faţă de luna iulie 2025 volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), în luna iulie 2026, a scăzut atât ca serie brută cu 6,2%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 6,1%.

  • În perioada 1.I-31.VII.2026 volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut faţă de perioada 1.I-31.VII.2025, atât ca serie brută cu 5,7 %, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 5,8%.

Iulie 2026 comparativ cu iunie 2026

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna iulie 2026, comparativ cu luna precedentă, a crescut, pe ansamblu, cu 7,0%, datorită creșterilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+12,7%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+7,6%) și la vânzările de produse nealimentare (+4,1%).

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut, pe ansamblu, în luna iulie 2026, comparativ cu luna precedentă, cu 0,8%, datorită creșterilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+2,2%) și la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+0,9%). Vânzările de produse nealimentare au scăzut cu 0,1%.

Iulie 2026 comparativ cu iulie 2025

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna iulie 2026, comparativ cu luna iulie 2025, a înregistrat o scădere, pe ansamblu, cu 6,2%, ca urmare a scăderilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-7,0%), vânzările de produse nealimentare (-6,4%) și la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (-5,4%).

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna iulie 2026, comparativ cu luna iulie 2025, a înregistrat o scădere, pe ansamblu, cu 6,1%, ca urmare a scăderilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (-6,7%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (-5,8%) și la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-4,4%).

Perioada 1.I-31.VII.2026 comparativ cu perioada 1.I-31.VII.2025

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în perioada 1.I-31.VII.2026, comparativ cu perioada 1.I-31.VII.2025, a înregistrat o scădere, pe ansamblu, cu 5,7%, ca urmare a scăderilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (-7,2%), comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-4,5%) și la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (-4,4%).

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1.I-31.VII.2026, comparativ cu perioada 1.I-31.VII.2025, a înregistrat o scădere, pe ansamblu, cu 5,8%, ca urmare a scăderilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (-7,4%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (-4,5%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-2,9%).

Actualitate Vezi toate articolele
x close