Secretarul de stat Antony Blinken a ajuns la Bucureşti

DCBusiness Team |
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Vizită importantă la Bucureşti a oficialului american.

Secretarul de stat american Antony Blinken a ajuns în noaptea de luni spre marţi la Bucureşti, unde va participa la Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre NATO, anunţă Ambasada SUA.

În cursul dimineţii, premierul Nicolae Ciucă şi secretarul de stat american Antony Blinken vor vizita expoziţia itinerantă "Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic", realizată de Ambasada SUA în parteneriat cu Ministerul român al Afacerilor Externe şi Agenţia Naţională de Presă Agerpres şi în colaborare cu Universitatea din Craiova.

La ora 10,30, oficialul american va fi primit la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis. Blinken are programate, ulterior, consultări politice cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la finalul cărora cei doi vor susţine o conferinţă de presă comună, la sediul MAE.

Conform Ambasadei SUA, secretarul de stat Antony Blinken va avea o întrevedere şi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care se află la Bucureşti pentru Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe. 

 

Începe Ministeriala NATO de la Bucureşti

 

Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice începe marţi, la Bucureşti, fiind primul eveniment de nivel înalt al NATO într-un stat de pe Flancul Estic, după agresiunea armată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

Evenimentul este găzduit, în numele României, de ministrul Bogdan Aurescu.

Reuniunea miniştrilor de Externe din statele membre NATO este primul eveniment de acest tip organizat în România de la aderarea ţării noastre la Alianţă, în anul 2004, şi a doua reuniune formală aliată după Summitul de la Bucureşti din 2008.

Totodată, este prima reuniune a NATO de nivel înalt după Summitul de la Madrid, de la sfârşitul lunii iunie 2022, şi, în acest sens, va marca o etapă esenţială în operaţionalizarea noului Concept Strategic al Alianţei.

Alături de şefii diplomaţiilor din cele treizeci de state membre, secretarul general al NATO şi ceilalţi înalţi oficiali politici şi militari ai Alianţei, la Reuniunea de la Bucureşti vor participa miniştrii de Externe ai Finlandei şi Suediei, în calitate de state invitate să adere la organizaţie.

La sesiunile deschise partenerilor din cadrul reuniunii vor participa miniştrii Afacerilor Externe din Republica Moldova (pentru prima oară la o astfel de reuniune), Ucraina, Georgia şi Bosnia şi Herţegovina.

Prima zi a reuniunii va oferi oportunitatea marcării, printr-un eveniment de diplomaţie publică, a 20 de ani de la Summitul de la Praga din 2002, la care România, alături de alte şase state membre, a fost invitată să se alăture Alianţei Nord-Atlantice.

Conform MAE, marţi vor avea loc două sesiuni de lucru, inclusiv o sesiune cu participarea ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, în calitate de partener al Alianţei.

Ministeriala va continua miercuri cu alte două sesiuni de lucru în format aliat, la care vor participa cei doi invitaţi - miniştrii de Externe din Finlanda şi Suedia, iar la ultima sesiune şi partenerii Alianţei - Republica Moldova, Georgia şi Bosnia şi Herţegovina.

În ambele zile, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va susţine o conferinţă de presă.

După cum a declarat şeful diplomaţiei române într-un interviu acordat AGERPRES, "este în pregătire o Declaraţie comună a miniştrilor de Externe". "O astfel de practică nu este comună reuniunilor miniştrilor Afacerilor Externe, ceea ce demonstrează încă o dată importanţa reuniunii de la Bucureşti", a spus Bogdan Aurescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6373
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6386
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 29-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9758 RON
USD flag1 USD = 4.6438 RON
GBP flag1 GBP = 5.8200 RON
CHF flag1 CHF = 5.0948 RON
AUD flag1 AUD = 3.0481 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.4013 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4224 RON
SEK flag1 SEK = 0.4255 RON
XAU flag1 XAU = 349.8708 RON
Monede Crypto
1 BTC = 289813.47RON
1 ETH = 14748.85RON
1 LTC = 388.36RON
1 XRP = 2.35RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17115.83 0.73%
BET-BK 3136.43 0.24%
BET-FI 60217.79 -0.16%
BET-NG 1224.68 0.83%
BET-TR 35513.26 0.73%
BET-TRN 34694.73 0.73%
BET-XT 1456.60 0.60%
BET-XT-TR 2988.30 0.60%
BET-XT-TRN 2924.31 0.60%
BETAeRO 1062.61 -0.20%
BETPlus 2527.34 0.70%
RTL 37620.96 0.86%

Comunicate de presa

Se iau la puricat documente / FOTO: Freepik

Cum se face schimbarea sediului social al unei firme în România

Sediul social al unei societăți reprezintă un...

Foto: Pexels.com

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel