"Dragi români, de la începerea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, am avut ca obiectiv să eliminăm cât mai repede orice dependenţă în domeniul energetic de Rusia şi să nu alimentăm eforturile de război ale agresorului. Şi am reuşit: România nu are în prezent nicio dependenţă de Rusia în domeniul petrolului, al gazului natural şi al energiei nucleare. Suntem unul dintre Statele Membre UE cu angajamente puternice în privinţa decuplării totale de importurile din Rusia.
Spre deosebire de alţii, noi am făcut lucruri, nu doar am vorbit despre ele sau am găsit pretexte "de ce nu se poate", a scris ministrul Energiei pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, prin Planul REpowerEU din 2022 şi ulterior prin declaraţia liderilor de la Versailles, UE şi-a stabilit obiectivul de a sista orice import energetic de petrol şi gaze naturale din Rusia până în 2027. Aceste obiective devin realizabile prin recentul regulament adoptat de Comisia Europeană în data de 17 iunie 2025 pentru sistarea completă a importurilor de gaze naturale din Rusia şi îmbunătăţirea monitorizării moleculelor care intră pe piaţa europeană. România a susţinut, prin Ministerul Energiei, această propunere.
"Salutăm acest regulament şi susţinem complet obiectivul european de creştere a independenţei energetice şi a rezilienţei. Nu putem avea securitate, nu putem o industrie competitivă şi preţuri accesibile la energie, dacă depindem de alţii, cu atât mai rău de un agresor precum Rusia, expertă în şantaj energetic. Şi nu doar susţinem obiectivele europene, ci şi contribuim activ la implementarea lor. Proiectul Neptun Deep, recunoscut în comunicarea Comisiei Europene ca un factor de stabilitate regional, va oferi aproximativ 8-10 miliarde normal metri cubi de gaze în primii 10 ani, cu rezerva estimată la peste 100 miliarde normal metri cubi", a punctat Sebastian Burduja.
El a menţionat că acest proiect va consolida România în cel mai mare producător de gaze din UE, poziţie obţinută deja anul trecut, dublând producţia actuală şi făcând din ţara noastră un potenţial exportator net de gaze - un surplus de 4-5 miliarde normal metri cubi / an este anticipat.
Conform Comisiei Europene, Neptun Deep, în combinaţie cu infrastructura europeană (LNG şi TAP), poate suplini circa 10 miliarde normal metri cubi pe an de gaze, contribuind decisiv la eliminarea treptată a gazelor ruseşti.
"Prin colaborarea Romgaz & OMV Petrom am început deja forajele pentru 10 sonde, cu platforma americană de foraj Transocean Barents, iar Neptun Deep va fi pregătit pentru producţie din 2027. Prin acest proiect, unul dintre cele mai mari şi ambiţioase ale României în domeniu energetic, consolidăm autonomia energetică internă şi europeană, protejăm consumatorii români prin stabilitate şi preţuri accesibile la gaze naturale şi energie, generăm venituri substanţiale de peste 20 miliarde euro la buget (exporturi, taxe, locuri de muncă), promovăm o tranziţie energetică echilibrată bazată pe cele 3 principii cheie, în această ordine: securitate energetică, preţuri accesibile la energie, decarbonizare.
Faţă de alţii care au aşteptat să vadă "cine câştigă", încă de când eram ministrul Digitalizării am luat măsuri dure împotriva agresorului rusesc. Am interzis prin legea promovată de mine soluţiile antivirus ruseşti în România.
Acum le-am interzis gazul şi accesul pe piaţa românească. Următoarea măsură trebuie să fie convingerea statelor UE să se decupleze total de la gazul şi petrolul rusesc şi să ne conslidăm noi, România, producţia autohtonă pentru a da şi vecinilor la un preţ bun pentru ţara noastră. Bunicii şi străbunicii noştri merită să fie răzbunaţi pentru chinurile purtate din cauza Armatei Roşii şi a comunismului în România. Avem datoria să construim o Europă independentă energetic de Rusia, o Europă competitivă şi o Europă a ideilor. Înainte, împreună", a mai scris Sebastian Burduja.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.