Se fac demersuri pentru repornirea Programului Casa Verde - Fotovoltaice

DCBusiness Team |
Data publicării:
Panouri fotovoltaice
Panouri fotovoltaice

După întreruperea în instanţă a Programului Casa Verde - Fotovoltaice, prioritatea sunt acum cele 90.000 de familii care au depus dosare în program, spune ministrul mediului, Mircea Fechet.

O firmă de instalaţii susţine că i s-a respins în mod ilegal participarea la program, astfel că a dat în judecată Administraţia Fondului de Mediu.

Ministrul Mediului a spus miercuri că dacă instanţa va constata că firma respectivă a fost exclusă în mod abuziv, funcţionarii responsabili vor fi sancţionaţi.

De cealaltă parte, Administraţia Fondului de Mediu a afirmat că firma respectivă ar fi fost înştiinţată la timp de noul program şi spune că are şi dovezi în acest sens. Ministrul Mircea Fechet despre stadiul actual al litigiului.

Mircea Fechet a afirmat că: ”Cele 90.000 de familii care au depus deja dosare nu ar trebui să sufere din cauza acestui proces. Nu ar trebui să aştepte prea mult şi tocmai acesta este motivul pentru care am comunicat conducerii AFM că deciziile ce vor fi luate în funcţie de modul în care se termină acest proces trebuie să aibă în vedere în primul rând timpul de aşteptare a românilor care aşteaptă să-şi monteze cât mai repede panouri fotovoltaice pe casă”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0921
Diferența 0.0027
Zi precendentă 5.0894
USD
Azi 4.3799
Diferența -0.0017
Zi precendentă 4.3816
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0921 RON
USD flag1 USD = 4.3799 RON
GBP flag1 GBP = 5.8746 RON
CHF flag1 CHF = 5.4851 RON
AUD flag1 AUD = 2.9368 RON
DKK flag1 DKK = 0.6816 RON
CAD flag1 CAD = 3.1546 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4339 RON
SEK flag1 SEK = 0.4744 RON
XAU flag1 XAU = 656.9613 RON
Monede Crypto
1 BTC = 403781.70RON
1 ETH = 13959.52RON
1 LTC = 307.53RON
1 XRP = 8.60RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET26980.07-1.44%
BET-BK5378.84-1.03%
BET-EF1461.55-1.58%
BET-FI101781.910.80%
BET-NG1987.91-1.38%
BET-TR63180.73-1.44%
BET-TRN61031.02-1.44%
BET-XT2330.87-1.28%
BET-XT-TR5335.76-1.28%
BET-XT-TRN5168.21-1.28%
BETAeRO969.29-1.32%
BETPlus3915.20-1.41%
RTL60793.12-1.49%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel