Agenţia de evaluare financiară Scope Ratings GmbH din Germania a îmbunătăţit ratingurile pe termen lung ale Bulgariei în monedă locală şi străină, de la "BBB plus", până la "A minus", şi totodată a revizuit şi perspectiva asociată, de la "pozitivă", până la "stabilă", fiind pentru prima dată când ţara primeşte un rating în categoria "high investment grade", a anunţat sâmbătă Ministerul Finanţelor de la Sofia, transmite BTA.
Potrivit Scope, aderarea Bulgariei la zona euro va consolida profilul de credit al ţării prin îmbunătăţiri în mai multe domenii relevante pentru ratingul de ţară, inclusiv prin eliminarea riscului cursului de schimb din economie, îmbunătăţirea flexibilităţii politicii monetare şi sporirea accesului la pieţele mari de capital din zona euro. Mai mult, aderarea la zona euro va oferi băncilor bulgare acces la facilităţile BCE şi ţării acces la Mecanismul European de Stabilitate (rating AAA/perspectivă stabilă), sprijinind stabilitatea financiară şi reducând costurile de finanţare atât pentru sectorul public, cât şi pentru cel privat.
Scope se aşteaptă ca perspectivele economice pe termen mediu ale Bulgariei să fie susţinute de fluxurile continue de fonduri UE şi de apartenenţa la zona euro. PIB-ul real este estimat să crească cu 2,6% în 2025 şi cu 2,9% în 2026, după un avans de 2,8% în 2024. Traiectoria creşterii este susţinută de finanţare substanţială din partea UE.
Pe termen mediu, agenţia de evaluare Scope se aşteaptă, de asemenea, ca aderarea la zona euro să stimuleze investiţiile străine directe şi să aprofundeze integrarea comercială a Bulgariei cu alte ţări din zona euro, consolidând şi mai mult o perspectivă macroeconomică favorabilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.