Schimbări privind termoficarea, decise de Guvern. Ce beneficii vor avea românii care au locuinţele racordate la sistemele centralizate

pexels-pixabay-459728-1_18519400
La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul României a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de lege pentru completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006.

Actul normativ prevede o serie de măsuri care să determine operatorul care furnizează energia termică să presteze serviciul la indicatorii de performanță privind calitatea şi cantitatea acestuia, precum și pentru asigurarea creșterii ponderii energiei regenerabile în sectorul producerii de energie termică.

Prin adoptarea măsurilor cuprinse în proiectul de lege, operatorii din sectorul termoficării vor fi determinați să se străduiască și mai mult pentru atingerea indicatorilor de performanță privind calitatea serviciului public de alimentare cu energie termică. Această măsură, împreună cu cea privind creșterea energiei regenerabile în sectorul termoficării, propusă de asemenea prin proiectul de lege, conduc la îmbunătățirea calității vieții și, implicit, la un trai mai bun al populației, în condiții prietenoase cu mediul.

Astfel, în situația în care unitatea administrativ-teritorială nu deține în proprietate infrastructura tehnico-edilitară aferentă activității de producere a energiei termice, în caietul de sarcini pentru prestarea serviciului public de alimentare cu energie termică se va acorda un punctaj superior ofertantului care va produce energie din surse regenerabile în ponderea cea mai mare din necesar.

Dacă unitatea administrativ-teritorială deține în proprietate infrastructura tehnico-edilitară aferentă activității de producere a energiei termice, inclusiv surse de producere din resurse regenerabile realizate de unitatea administrativ-teritorială potrivit strategiei locale a serviciului de alimentare cu energie termică a populației, în contractul de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică sau, după caz, în hotărârea de dare în administrare se introduce o clauză de stimulare a maximizării producerii de energie termică din surse regenerabile.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close