Modificări importante în noua lege a salarizării. Grilă pentru administraţia publică locală, plafonarea sporurilor şi o bonificaţie legată de performanţă

bani-salariu-lei_06333100
Bani - lei
Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a venit cu detalii despre noua lege a salarizării. 

Legea salarizării este în lucru, au loc consultări cu familiile ocupaţionale, există un corp al legii cu patru principii, în timp ce pe anexe sunt trei variante de lucru, a declarat, miercuri, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu.

"La legea salarizării avem un corp al legii cu patru principii. Primul dintre ele este acela de a face o ierarhizare atât în interiorul familiilor ocupaţionale, cât şi între ele şi niciun salariu în plată să nu mai depăşească coeficientul de 12, care este al preşedintelui; grilă pentru administraţia publică locală, plafonarea sporurilor şi o bonificaţie care să fie legată de performanţă.(...) Nu va exista niciun spor mai mare de 20% per angajat. Mai este important de spus că în acest moment avem gata partea de filozofie a legii. Există trei variante de lucru pe anexe. Suntem în plină perioadă de consultări cu toate familiile ocupaţionale. Avem minimum două întâlniri în fiecare săptămână. Încercăm să terminăm consultările", a explicat ministrul Muncii la Antena 3.

Ea a adăugat că, după finalizarea consultărilor, Banca Mondială va elabora cele trei variante de impact, care vor fi analizate în Coaliţie, apoi vor merge în Parlament.

"În tot acest proces, fie că discutăm despre pensii, fie că discutăm despre salarii, avem implicaţi patru actori: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Finanţelor, Banca Mondială şi Comisia Europeană. Este un joc strâns pe care trebuie să-l facem foarte atent, dar vă asigur că îl facem în interesul românilor", a punctat Simona Bucura-Oprescu.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close