Scădere a schimburilor comerciale dintre România şi Germania

steag-germania_57649800
Foto: Pexels.com
Schimburile comerciale dintre România şi Germania s-au diminuat cu 6,1%, în primul trimestru al acestui an.

Volumul schimburilor comerciale dintre România şi Germania a scăzut cu 6,1%, în primul trimestru din 2025, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, până la valoarea de 10,36 miliarde de euro, arată datele publicate, joi, de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România).

Potrivit unui comunicat de presă, exporturile Germaniei către România s-au diminuat cu 1,2%, la peste 5,68 miliarde de euro, în timp ce importurile din România s-au redus cu 11,4% şi au ajuns la un volum de 4,68 miliarde de euro.

"Declinul importurilor germane din România (deci al exporturilor româneşti) se datorează în primul rând dinamicii economice slabe din Germania şi situaţiei economice tensionate din întreaga Europă. Tocmai în acest context provocator devine din nou evident faptul că România, ca locaţie de afaceri, trebuie să se concentreze şi mai mult pe îmbunătăţirea competitivităţii sale. Un cadru fiscal stabil şi favorabil mediului de afaceri este un factor esenţial în acest sens.

În acest context, măsurile de politică fiscală aflate în prezent în discuţie capătă o importanţă deosebită. Rămâne de sperat că interesele sectorului privat vor fi luate în considerare.

Pe termen mediu, este esenţial să se iasă din dezechilibrul fiscal actual, în special printr-o creştere economică sustenabilă. Pe termen scurt însă - din perspectiva comunităţii noastre de business - sunt necesare cu prioritate măsuri de consolidare bugetară din perspectiva cheltuielilor, precum şi o reducere semnificativă a birocraţiei, pentru a întări credibilitatea statului şi a crea baza pentru o dezvoltare bugetară sustenabilă", a afirmat, în comunicatul citat, directorul general al AHK România, Sebastian Metz.

AHK România este reprezentanţa oficială a economiei germane. Înfiinţată în 2002, organizaţia numără peste 680 de firme-membre şi oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informaţii şi experienţe.

De la 1 ianuarie 2020, în cadrul AHK România funcţionează şi Centrul de competenţă pentru Republica Moldova. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close