Sănătatea Angelei Merkel, subiect tabu printre conservatorii germani

Mara Ivan |
Data publicării:
Știrile dimineții
Știrile dimineții

Cotidianul cel mai citit din Germania, Bild, a ridicat problema "cenzurii" din cadrul partidului conservator CDU al cancelarului german, Angela Merkel, cu privire la episoadele inexplicabile de tremurat a căror victimă a fost aceasta în ultima lună.

Pe site-ul său, jurnalul a comentat faptul că Uniunea Creştin-Democrată (CDU) se poartă "de parcă Angela Merkel nu a avut niciodată trei episoade de tremurat" În timp ce presa germană şi internaţională îşi pune întrebări legate de starea de sănătate a cancelarului, publicația puternicului grup de presă Axel Springer a dezvăluit că aceste incidente sunt "un subiect tabu" în rândul CDU.

Partidul pe care Angela Merkel l-a condus până în decembrie nu consideră necesar să le includă în revista presei trimisă în fiecare dimineaţă tuturor responsabililor săi. Aceste "misterioase crize de tremurat", după cum scrie Bild, sunt, totuşi, "subiectul numărul unu din presa germană".

Citește și Angela Merkel pleacă la Paris. Ce face în capitala Franței

Joi, Angela Merkel, care va împlini 65 de ani în câteva zile, a stat pe scaun în timpul ceremoniei de primire a omoloagei sale daneze, Mette Frederiksen, la o zi după ce tremurase din nou, pentru a treia oară în ultimele trei săptămâni. La putere de 14 ani, cancelarul a declarat că se simte "foarte bine". 

Potrivit Bild, Angela Merkel a efectuat controale medicale aprofundate, în special de sânge, după un prim incident în prezenţa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care ea l-a pus pe seama unei deshidratări legate de căldura puternică de la acel moment de la Berlin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0908
Diferența 0.0027
Zi precendentă 5.0881
USD
Azi 4.3146
Diferența -0.0218
Zi precendentă 4.3364
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0908 RON
USD flag1 USD = 4.3146 RON
GBP flag1 GBP = 5.8301 RON
CHF flag1 CHF = 5.4784 RON
AUD flag1 AUD = 2.8895 RON
DKK flag1 DKK = 0.6815 RON
CAD flag1 CAD = 3.1495 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4286 RON
SEK flag1 SEK = 0.4699 RON
XAU flag1 XAU = 622.2291 RON
Monede Crypto
1 BTC = 381459.68RON
1 ETH = 12843.67RON
1 LTC = 335.68RON
1 XRP = 8.19RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24247.430.83%
BET-BK4796.360.77%
BET-EF1319.000.76%
BET-FI91378.010.03%
BET-NG1785.850.75%
BET-TR56781.550.83%
BET-TRN54849.550.83%
BET-XT2093.640.78%
BET-XT-TR4792.680.78%
BET-XT-TRN4642.200.78%
BETAeRO928.360.13%
BETPlus3524.660.80%
RTL54587.550.86%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel