România, creştere puternică a exporturilor de sare pe piaţa Europei Centrale şi de Est

DCBusiness Team |
Data publicării:

Exporturile de sare românească, în creştere semnificativă pe piaţa Europei Centrale şi de Est în 2022.

Exporturile de sare românească au înregistrat în acest an o creştere semnificativă pe piaţa Europei Centrale şi de Est, respectiv în Ungaria, Slovacia, Republica Moldova, Bulgaria şi Polonia, a anunţat, marţi, Societatea Naţională a Sării - Salrom SA.

În 2022, societatea şi-a majorat şi producţia pentru piaţa internă, cu peste 100.000 de tone faţă de cantităţile livrate în anii anteriori.

"Societatea Naţională a Sării (Salrom SA) a ocupat şi locul lăsat liber de Regia Sării din Donbas (Ucraina) pe piaţa din Europa Centrală şi de Est. Ungaria a contractat, numai pentru acest an, 200.000 de tone de sare pentru deszăpezire, pentru care va achita 10,2 milioane de euro. Totalul exporturilor de sare în Ungaria va depăşi, în 2022, 27 de milioane de euro, cu 10 milioane mai mult decât în 2021. Creşteri semnificative ale exporturilor de sare românească se înregistrează, în 2022, şi în Slovacia - peste 82.000 de tone (de patru ori mai mult decât în 2021), Republica Moldova şi Bulgaria. De asemenea, a crescut cantitatea livrată către Polonia", se menţionează în comunicatul Salrom remis Agerpres.

De asemenea, Societatea Naţională a Sării a crescut producţia pentru piaţa internă, cu peste 100.000 de tone faţă de cantităţile livrate în anii anteriori, ceea ce a dus la dublarea veniturilor. "Se lucrează, în două, chiar şi în trei schimburi, pentru a putea onora contractele pe care le-am încheiat", a declarat Dan Dobrea, directorul societăţii.

Societatea a demarat şi o serie de investiţii în retehnologizare, una dintre cele mai importante achiziţii fiind o combină automatizată de extracţie a sării, în valoare de 18,9 milioane lei, care a fost deja coborâtă în mina de la Praid şi urmează a fi pusă în funcţiune. O altă combină similară va fi achiziţionată pentru Salina Slănic Prahova.

Alte investiţii majore anunţate de societate sunt: modernizarea reţelelor tehnologice de transport (12,83 milioane lei), un nou flux de măcinare la Dej (2,76 milioane), un concasor la Prahova şi o centrifugă pulsatorie la Cacica, fiecare în valoare de peste un milion de lei.

Potrivit sursei citate, nici turismul în salinele administrate de Salrom SA nu a fost neglijat. Numai în primele 7 luni ale anului 2022, peste 700.000 de turişti români şi străini au vizitat cele 5 saline amenajate. Veniturile din activităţi turistice au depăşit în prima jumătate a anului 26 milioane de lei, susţin reprezentanţii societăţii.

"Salrom este o companie cu un dinamism aparte. Conştienţi de contextul în care evoluăm, în viitor vom diversifica atât activităţile din saline, cât şi gama de produse cu care suntem prezenţi în magazine. Campania de rebranding pe care o gândim va fi pusă în aplicare până la finalul anului. De altfel, cu un efort susţinut, Salrom a reuşit să redeschidă în condiţii de siguranţă şi salina Praid pentru vizitatori într-un timp scurt raportat la situaţia din teren", a adăugat Dan Dobrea.

Salrom SA este singurul producător de sare din România şi are aproximativ 1.500 de angajaţi. Societatea este deţinută în proporţie de 51% de statul român, prin Ministerul Economiei, iar restul acţiunilor se află în posesia Fondului Proprietatea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9762
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9758
USD
Azi 4.6699
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6712
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 23-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9762 RON
USD flag1 USD = 4.6699 RON
GBP flag1 GBP = 5.7698 RON
CHF flag1 CHF = 5.1198 RON
AUD flag1 AUD = 3.0092 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.4052 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4241 RON
SEK flag1 SEK = 0.4286 RON
XAU flag1 XAU = 344.5697 RON
Monede Crypto
1 BTC = 308348.41RON
1 ETH = 14871.48RON
1 LTC = 393.86RON
1 XRP = 2.54RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16909.93 0.18%
BET-BK 3108.82 0.08%
BET-FI 60026.52 -0.14%
BET-NG 1203.74 0.12%
BET-TR 35086.06 0.18%
BET-TRN 34277.36 0.18%
BET-XT 1439.84 0.12%
BET-XT-TR 2953.93 0.12%
BET-XT-TRN 2890.68 0.12%
BETAeRO 1057.21 -0.06%
BETPlus 2498.92 0.15%
RTL 37120.47 0.17%

Comunicate de presa

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com
Mircea Tomescu, CMO eMAG  Romania, Bulgaria, Ungaria

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel