România atrage 10,85 miliarde lei din obligațiuni verzi pentru proiecte de mediu

ministerul-finantelor_65334700
Ministerul Finanțelor
România a finalizat cu succes prima etapa de finanţare sustenabilă, obţinând 10,85 miliarde de lei, echivalentul a 2,18 miliarde euro, din două emisiuni de obligaţiuni verzi, ceea ce reprezintă un pas important spre atragerea de capital pentru proiecte cu impact pozitiv asupra mediului, a anunţat, vineri, Ministerul Finanţelor (MF).

Instituţia a publicat raportul oficial de alocare a fondurilor, primul de acest tip publicat până în prezent, care detaliază utilizarea sumelor obţinute.

Astfel, din totalul sumei atrase, 9,85 miliarde de lei (1,98 miliarde euro) au fost atraşi în februarie 2024, prin prima emisiune de euroobligaţiuni verzi a României, iar 1 miliard de lei (201 milioane euro) provin din emisiunea Samurai Green lansată în octombrie anul trecut pe piaţa japoneză, se arată într-un comunicat al MF, transmis AGERPRES.

Prin aceasta operaţiune, România îşi aliniază strategia de finanţare cu angajamentul internaţional privind combaterea schimbările climatice şi promovarea dezvoltării durabile, în conformitate cu Acordul de la Paris şi cu prevederile ONU privind Dezvoltarea Durabilă. Fondurile obţinute au fost integral alocate catre proiecte eligibile de protecţie a mediului , în domenii precum transportul nepoluant, gestionarea durabilă a apei, adaptarea la schimbările climatice, protejarea resurselor naturale şi reducerea poluării, menţionează instituţia.

"Emisiunile de obligaţiuni verzi şi angajamentul continuu al Guvernului privind realizarea de proiecte care să răspundă provocărilor climatice demonstrează potenţialul României de a fi un actor important în domeniul finanţelor sustenabile la nivel regional, european şi internaţional. Prin aceste emisiuni, Ministerul Finanţelor îndeplineşte, pe lângă obiectivul de diversificare a bazei de investitori, un obiectiv important în managementul datoriei publice şi finanţarea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute. Astfel, reuşim să ne atingem obiectivele de dezvoltare durabilă asumate prin semnarea Acordului de la Paris, respectiv sprijinirea proiectelor cu impact pozitiv pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii tuturor", a declarat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, în comunicatul citat.

Sumele nete din cele două emisiuni s-au ridicat la 10,85 miliarde de lei (aproximativ 2,18 miliarde euro). Din aceste fonduri, 41,5% au fost folosite pentru a finanţa proiecte din perioada 2021-2023, iar restul de 58,5%, pentru proiecte din 2024. Suma a fost alocată pentru investiţii în domenii precum transport durabil, apă, schimbări climatice, resurse naturale şi prevenirea poluării.

Potrivit sursei citate, domeniile strategice în care au fost investite sumele sunt: gestiunea durabilă a apei şi apelor uzate - 4,6 miliarde lei, transport nepoluant - 1,87 miliarde lei, adaptarea la schimbările climatice - 2,04 miliarde lei, protecţia resurselor naturale şi utilizarea sustenabilă a terenurilor - 2,33 miliarde lei şi prevenirea şi controlul poluării - 52.000 de lei.

Un comitet interministerial a aprobat recent raportul final de alocare, iar evaluatorul extern, Standard & Poor's, a confirmat că toate cheltuielile sunt în concordanţă cu angajamentele asumate. "Evaluatorul extern apreciază că Raportul îndeplineşte cerinţele privind raportarea alocărilor prevăzute în Principiile Obligaţiunilor Verzi şi angajamentele ferme din cadrul obligaţiunilor verzi referitoare la raportarea alocărilor, iar alocările pentru proiecte de mediu sunt în concordanţă cu angajamentele emitentului asumate anterior realizării emisiunilor de obligaţiuni verzi", susţin reprezentanţii MF.

Obligaţiunile verzi ale României au generat interes pe pieţele internaţionale. Emisiunea în euro a fost suprasubscrisă de peste patru ori (cererea investitorilor a depăşit de peste 4 ori suma pe care România dorea să o împrumute), ceea ce arată încrederea în instrumentele sustenabile de finanţare a României. Performanţa de piaţă a fost recunoscută prin două distincţii importante: premiul "Top Deal" oferit de CMD Portal pentru cea mai mare emisiune verde realizată de un stat din Europa Centrală şi de Est şi premiul "Cross-border Yen Bond of the Year", acordat de DealWatch pentru emisiunea Samurai lansată pe piaţa japoneză.

Emisiunile de obligaţiuni verzi fac parte din strategia de finanţare a Ministerului Finanţelor şi sunt dedicate finanţării unor sectoare prioritare din domeniul protejării mediului înconjurător şi combaterii schimbărilor climatice, contribuind la diversificarea bazei de investitori.

Potrivit MF, următoarea etapă constă în elaborarea Raportului de impact, care va oferi detalii despre efectele de mediu şi sociale generate de proiectele finanţate. Acesta va crea baza pentru posibile noi emisiuni de obligaţiuni verzi, în funcţie de proiectele eligibile ce vor fi identificate în perioada următoare.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Actualitate Vezi toate articolele
x close