România, prizoniera unei hărți administrative falimentare. Negrescu: 90% dintre primării funcționează pe deficit

primar-cu-tricolor-la-piept_57140400
Primar cu tricolorul la piept. Foto: AI Freepik.com
România continuă să funcționeze pe o structură administrativă concepută în urmă cu peste jumătate de secol, care generează costuri tot mai mari și o dependență cronică de bugetul de stat. Analistul economic Adrian Negrescu avertizează că mii de localități sunt neviabile financiar, iar lipsa unei reforme administrative riscă să adâncească dezechilibrele economice și fiscale.

"România funcționează pe o structură administrativă desenată în urmă cu mai bine de jumătate de secol, o arhitectură instituțională care, în 2026, se dovedește a fi nu doar ineficientă, ci de-a dreptul falimentară.

Deși clasa politică evită constant subiectul spinos al reformei administrative, cifrele conturează o realitate economică insuportabilă: mii de localități există doar pe hârtie, fiind ținute în viață artificial prin perfuzii financiare de la bugetul central, în timp ce cheltuielile cu aparatul propriu cresc necontrolat", atrage atenţia analistul Adrian Negrescu.

"Radiografia teritorială arată că România este fragmentată în 2.862 de comune, care acoperă o suprafață impresionantă de 87% din teritoriul național și găzduiesc aproape jumătate din populația țării (49%). Totuși, această vastă rețea administrativă este, în mare parte, impotentă financiar.

Citiţi şi: Veste bună pentru firme şi persoanele fizice, în pachetul de relansare economică: Statul îți reduce din impozit dacă plăteşti la timp

Analizele economice relevă o autonomie a veniturilor de doar 17%, ceea ce înseamnă că primarii depind aproape în totalitate de „pixul” de la București sau de la Consiliul Județean. Practic, peste 80% din bugetele acestor localități sunt constituite din transferuri de la Guvern, transformând autonomia locală într-o simplă iluzie", subliniază Adrian Negrescu, analist economic.

"Discrepanță uriaşă faţă de de standardele occidentale"

"Discrepanța față de standardele occidentale este uriașă. În timp ce media europeană a comunelor auto-sustenabile este de 70%, în România doar 28% dintre unitățile administrativ-teritoriale reușesc să se finanțeze singure. Restul sunt dependente cronic de ajutorul statului pentru a nu intra în colaps.

Situația devine și mai alarmantă atunci când analizăm capacitatea de colectare. Taxele și impozitele locale acoperă, în medie, doar 16% din necesarul bugetar al unei primării, la jumătate față de media Uniunii Europene, unde acest indicator atinge 32%. Această lipsă de performanță fiscală, combinată cu cheltuieli de funcționare ridicate, a generat un record negativ absolut: 90% dintre primăriile din România funcționează pe deficit. Spre comparație, media UE a administrațiilor locale aflate pe minus este de doar 15%.

În ciuda faptului că primăriile nu încasează bani și sunt eminamente dependente de bugetul de stat, aparatul administrativ a continuat să se extindă. În ultimii 10 ani, organigramele primăriilor din România s-au încărcat cu peste 50.000 de posturi noi, o creștere greu de justificat în condițiile digitalizării și ale depopulării multor zone rurale.

Mai mult, costul cu forța de muncă a crescut accelerat. Salariul mediu într-o primărie a ajuns la 6.000 de lei pe lună, înregistrând o majorare spectaculoasă de 24% în 2024 față de anul precedent", explică Negrescu.

"Reforma administrativă, o necesitate"

"Concluzia este una singură și nu poate fi ignorată la nesfârșit: România are nevoie vitală de o reformă administrativă. Suntem, practic, singura țară din Uniunea Europeană care încă funcționează pe o organizare teritorială concepută în anii 1960, ignorând realitățile demografice și economice ale prezentului.

Fără comasarea comunelor și reducerea risipei bugetare, decalajul dintre România și restul Europei va continua să se adâncească pe banii contribuabililor", subliniază Adrian Negrescu.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close