România, în zona roșie a finanțelor publice: Deficit de peste 6% estimat pentru 2026 și un avertisment dur de la Fitch

DCBusiness Team |
Data publicării:
Harta Europei. Foto: Freepik.com
Harta Europei. Foto: Freepik.com

Avertisment Fitch: România și Polonia conduc topul deficitelor excesive din Europa Centrală.

Finanţele publice ale ţărilor est-europene este posibil să se deterioreze anul viitor, în pofida unei accelerări moderate a creşterii economice, din cauza creşterii nivelului datoriei şi a polarizării politice sporite, a avertizat marţi agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings, transmite Reuters.

Comisia Europeană estimează că Polonia şi România, cele mai mari economii din Europa Centrală, vor înregistra deficite bugetare de peste 6% din PIB în 2026, ca urmare a unor cheltuieli mai mari pentru apărare în contextul războiului din Ucraina, dar şi a unor politici sociale generoase şi creşteri salariale.

Deficitele Poloniei şi României, duble faţă de plafonul de 3% al UE, sunt aşteptate să scadă uşor în 2027, când Polonia urmează să organizeze următoarele alegeri parlamentare pe fondul unui impas între preşedintele naţionalist şi coaliţia de guvernamentală pro-UE.

Finanţele publice ale regiunii vor continua să se deterioreze în contextul unei incertitudini politice interne sporite şi a unor riscuri geopolitice ridicate, a precizat Fitch Ratings.

Citiţi şi: Un analist explică de ce nu e o idee bună să se majoreze salariul minim în 2026

"Statele din Europa Centrală şi de Est (CEE) se confruntă cu compromisuri politice tot mai mari pentru a controla deficitele fiscale mari, creşterea datoriei publice şi costurile cu serviciul datoriei, în timp ce evoluţiile din politica internă cresc, de asemenea, provocările la adresa consolidării fiscale", adaugă agenţia de evaluare.

Săptămâna trecută, Fitch şi-a revizuit perspectiva asociată ratingului de ţară al Ungariei de la "stabilă" la "negativă", din cauza unei traiectorii de înrăutăţire a finanţelor publice pe fondul cheltuielilor la scară largă ale prim-ministrului Viktor Orban înaintea alegerilor parlamentare din 2026.

Fitch estimează că, anul viitor, creşterea economică va accelera probabil în regiunea Europei de Est, dependentă de exporturi, dar ar putea apărea riscuri de pe urma unei perspective, încă incertă, privind politica tarifară a SUA şi impactului acesteia asupra încrederii mediului de afaceri sau de pe urma unei absorbţii mai lente a fondurilor UE.

Agenţia de evaluare susţine că majoritatea ţărilor din regiunea CEE vor înregistra deficite mai mari în 2026, comparativ cu 2024. "Riscurile geopolitice pentru regiune rămân ridicate, având în vedere continuarea războiului din Ucraina, îngrijorările legate de angajamentul SUA faţă de NATO şi războiul hibrid al Rusiei, care se pare că a fost intensificat, împotriva membrilor UE/NATO", se arată într-un comunicat al Fitch. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0894
Diferența 0.0003
Zi precendentă 5.0891
USD
Azi 4.3816
Diferența 0.0076
Zi precendentă 4.374
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0894 RON
USD flag1 USD = 4.3816 RON
GBP flag1 GBP = 5.8745 RON
CHF flag1 CHF = 5.4663 RON
AUD flag1 AUD = 2.9395 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1539 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4347 RON
SEK flag1 SEK = 0.4753 RON
XAU flag1 XAU = 648.8063 RON
Monede Crypto
1 BTC = 414376.77RON
1 ETH = 14550.07RON
1 LTC = 327.29RON
1 XRP = 8.94RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27375.081.03%
BET-BK5434.981.50%
BET-EF1485.020.75%
BET-FI100977.432.90%
BET-NG2015.731.03%
BET-TR64105.751.03%
BET-TRN61924.561.03%
BET-XT2361.151.15%
BET-XT-TR5405.071.15%
BET-XT-TRN5235.351.15%
BETAeRO982.230.23%
BETPlus3971.281.03%
RTL61714.311.02%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel