Revine sprijinul pentru plata facturilor la energie: Tichete de 71 lei/lună

calorifer-portofel_95857400
Freepik.com
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, afirmă că se lucrează la o modalitate de sprijinire a persoanelor vulnerabile după încetarea, la 1 iulie, a plafonării preţurilor la energie, iar în acest moment există ca propunere introducerea unui tichet de 71 de lei pe lună.

"Astăzi, când discutăm, suntem într-o fază matură cu privire la tichetele de energie, fiindcă obiectivul pe care noi, Ministerul Muncii îl avem, având în vedere că noi suntem cei care ne ocupăm de protejarea consumatorilor vulnerabili, de cei care ar putea fi în sărăcie energetică, obiectivul nostru este ca după 1 iulie, când nu vom mai avea plafonare, să venim cu o variantă care să îi ajute în continuare pe români să-şi menţină posibilitatea de a-şi plăti facturile la energie", a declarat, miercuri, Simona Bucura-Oprescu.

Aceasta a adăugat că varianta existentă este ca după 1 iulie să fie acordate tichete, iar propunerea este de 71 de lei pe tichet.

"Împreună cu colegii noştri de la Ministerul Energiei, de la STS, de la Poşta Română şi cu colegii noştri de la ANPIS, s-a lucrat la o formă consolidată, astfel încât după 1 iulie să venim cu tichete care vor fi oferite consumatorilor care îndeplinesc condiţiile. În zilele următoare, intenţia noastră este de a finaliza acest act normativ şi de a veni cu acesta în transparenţă, astfel încât imediat ce noul guvern va fi învestit, să dăm posibilitatea ca până în 1 iulie actul normativ să fie aprobat de guvern. Valoarea la care este gândit actul normativ în acest moment, dar repet, şi azi şi mâine vor fi întâlniri pe acesta şi sigur aici este şi o componentă de impact financiar, valoarea la care colegii noştri au făcut în momentul acesta propunerea de act normativ este de 71 de lei pe tichet. Acordat lunar", a precizat ministrul Muncii.

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, s-a aflat, miercuri, împreună cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, în vizită de lucru pe şantierul secţiunii 5 a Autostrăzii Sibiu - Piteşti, unde cei doi oficiali au făcut declaraţii de presă. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close