Război în instanţă între un trib şi companiile de ulei de palmier, în Indonezia

DCBusiness Team |
Data publicării:
Ulei de palmier / sursa foto: Freepik.com
Ulei de palmier / sursa foto: Freepik.com

Într-o jungă din Papua Noua Guinee, Indonezia, tribul Awyu așteaptă un verdict al Curții Supreme care va stabili dacă mii de hectare de pădure tropicală vor fi defrișate în interesul producătorilor de ulei de palmier.

Palmierii ar urma să fie plantanți peste mormintelor strămoșilor acestor indigeni.

"Dacă mormintele strămoșilor noștri vor fi îndepărtate, ne vom răzbuna", a declarat băștinașul Awyu, Hendrikus "Franky" Woro.

Situat în Boven Digoel din Papua, pădurea cu o mărime totală de 270.000 de hectare este împărțită în șapte concesiuni, dintre care trei sunt acum contestate din punct de vedere juridic. În aceste trei parcele aproape 115.000 de hectare de pădure ar urma să fie afectate, relatează Reuters.

Decizia instanței, pe care avocații o așteaptă în această lună, va stabili un precedent important într-o țară care s-a angajat atât să protejeze o industrie de export de 30 de miliarde de dolari, dar și să îmbunătățească guvernanța pe fondul acuzațiilor de defrișare și de încălcare a drepturilor omului.

"Este pentru prima dată când a fost prezentat un argument clar privind legătura între indigeni și climă în acest tip de caz", a declarat Difa Shafira, de la Centrul indonezian pentru dreptul mediului, referindu-se la calculele conform cărora defrișarea terenului ar emite aproximativ 23 de milioane de tone de dioxid de carbon.

În calitate de reprezentant al clanului Woro al poporului Awyu, care spune că este proprietarul tradițional al terenului, Franky a luptat împotriva unei concesiuni acordate companiei PT Indo Asiana Lestari (IAL) pe 36.000 de hectare.

Într-o declarație, IAL a afirmat că a obținut toate autorizațiile necesare din punct de vedere legal și a ajuns la acorduri cu 12 grupuri indigene din zonă.

Pe lângă cazul IAL, alți membri ai Awyu încearcă, de asemenea, să anuleze autorizațiile pentru PT Kartika Cipta Pratama și PT Megakarya Jaya Raya, alte două companii producătoare de ulei de palmier cărora li s-au acordat concesiuni în această pădure.

Avocatul Eddy Marek Leks, care le reprezintă pe cele două firme, a declarat că societățile au obținut permisele în conformitate cu toate legile.

Instanța nu a furnizat data verdictului, dar este de așteptat să se pronunțe asupra tuturor cazurilor concomitent.

Locul unde se află o treime din pădurile tropicale ale lumii, Indonezia a introdus în 2011 restricții asupra defrișărilor de păduri pentru activități precum uleiul de palmier și exploatarea forestieră.

Politica a fost extinsă, dar unele păduri continuă să fie defrișate din cauza lipsei de supraveghere și a lipsei de coeziune în materie de reglementare.

Folosit în orice, de la ciocolată, săpun, combustibil și ruj, uleiul de palmier este cel mai utilizat ulei vegetal din lume, aproape 60% dintre acesta provenind din Indonezia.

Legătura dintre acest ulei omniprezent și defrișări a fost un factor determinant pentru noul regulament al Uniunii Europene care interzice importul de produse legate de defrișările forestiere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9722
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9724
USD
Azi 4.5831
Diferența -0.0034
Zi precendentă 4.5865
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9722 RON
USD flag1 USD = 4.5831 RON
GBP flag1 GBP = 5.9672 RON
CHF flag1 CHF = 5.2983 RON
AUD flag1 AUD = 3.0642 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.3168 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4202 RON
SEK flag1 SEK = 0.4353 RON
XAU flag1 XAU = 403.0756 RON
Monede Crypto
1 BTC = 308714.32RON
1 ETH = 12085.27RON
1 LTC = 322.33RON
1 XRP = 2.49RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.55%
6 luni: 5.59%
12 luni: 5.64%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17441.390.20%
BET-BK3270.42-0.08%
BET-EF937.640.24%
BET-FI61167.95-0.42%
BET-NG1228.310.27%
BET-TR38452.230.23%
BET-TRN37376.280.23%
BET-XT1501.620.09%
BET-XT-TR3254.380.11%
BET-XT-TRN3170.040.11%
BETAeRO951.12-0.33%
BETPlus2581.780.17%
RTL38690.230.21%

Comunicate de presa

Bancomat CEC Bank

CEC Bank lansează serviciul de plăți instant RoPay

CEC Bank lansează serviciul de plăți instant...

Fidelis

FIDELIS, ediția de toamnă a înregistrat record dupã record

A fost cea mai mare sumã investitã, cel mai...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel