Rata şomajului a crescut la 5,5% în Germania

steag-germania_57649800
Foto: Pexels.com
Rata şomajului în Germania a crescut la 5,5% în august.

Numărul şomerilor în Germania a crescut în august mai puţin decât se estima, potrivit datelor oficiale publicate miercuri, efectele războiului din Ucraina încetinind redresarea pieţei muncii, care continuă de la ridicarea restricţiilor în cea mai mare economie europeană, transmite Bloomberg.

Oficiul Federal pentru Muncă (BA) a informat că numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a crescut în august cu 28.000, până la cifra ajustată de 2,497 milioane.

Rata şomajului, care măsoară raportul dintre numărul persoanelor fără loc de muncă şi populaţia aptă de muncă, a urcat la 5,5%. Analiştii se aşteptau ca rata şomajului să se menţină la 5,4%, iar numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să urce cu 28.500.

"În pofida incertitudinilor economice şi politice, piaţa forţei de muncă este robustă. Rata şomajului şi gradul de ocupare a forţei de muncă au crescut mai mult în august decât în mod obişnuit în această perioadă a anului. Totuşi, evoluţia vine ca urmare a înregistrării refugiaţilor ucraineni", a apreciat şeful Oficiului Federal pentru Muncă, Andrea Nahles.

Până acum au ajuns în Germania aproape un milion de refugiaţi ucraineni, majoritatea femei cu copii. Datele Oficiului Federal pentru Muncă arată că în pofida creşterii ratei şomajului, cererea pentru angajaţi persistă în Germania. Totuşi, un studiu realizat luna aceasta de S&P Global indică faptul că încetineşte crearea de locuri de muncă, din cauza incertitudinilor privind perspectivele economice.

Citeşte şi: Germania nu a mai văzut o asemenea INFLAȚIE de o jumătate de secol

Rata inflaţiei în Germania a atins în august cel mai ridicat nivel din ultimii aproape 50 de ani, depăşind precedentul record înregistrat în urmă cu doar trei luni, arată datele Oficiului federal de statistică (Destatis), transmite Reuters.

Cel mai semnificativ factor care a accelerat majorarea inflaţiei l-a reprezentat creşterea semnificativă a preţurilor energiei, în condiţiile în care războiul din Ucraina a intensificat tendinţa. În august, preţurile energiei au înregistrat un avans de 35,6% faţă de perioada similară din 2021, în timp ce preţurile la alimente au urcat cu 16,6%, conform Destatis.

După un indicator armonizat utilizat la nivelul Uniunii Europene, preţurile de consum din Germania au crescut în august cu 8,8% în ritm anual, după o încetinire neaşteptată în iulie, la 8,5%. Nivelul inflaţiei din august în cea mai mare economie europeană este în line cu estimările analiştilor.

În mai, rata inflaţiei în Germania a urcat la 8,7%, fiind pentru prima dată din iarna din 1973/1974 când preţurile de consum au atins un nivel atât de ridicat.

Inflaţia ridicată reduce puterea de cumpărare a consumatorilor. Guvernul german a adoptat două pachete de miliarde de euro pentru a uşura povara inflaţiei ridicate asupra gospodăriilor.

Analiştii se aşteaptă pe ansamblul acestui an la o rată medie a inflaţiei în Germania de peste 6%. Ar fi cel mai ridicat nivel din 1990.

Conform datelor Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a situat la nivelul record de 8,9% în iulie, de peste patru ori mai mare faţă de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor de 2%. Eurostat va publica miercuri datele preliminare privind inflaţia în zona euro în august. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close