Prosumatorii se revoltă: APCE vs. Delgaz Grid și DEO. Acuzații de abuz de monopol în energia verde

DCBusiness Team |
Data publicării:
Montare de panouri solare / Foto: Freepik
Montare de panouri solare / Foto: Freepik

Scandal pe piaţa energiei, cu prosumatorii în prim-plan.

Asociaţia Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie (APCE) acuză distribuitorii Delgaz Grid şi Distribuţie Energie Oltenia de abuz de monopol, afirmând că aceştia încearcă să obţină controlul total asupra invertoarelor sistemelor fotovoltaice. Organizaţia anunţă că va sesiza mai multe instituţii competente, invocând încălcarea legislaţiei.

"Asociaţia Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie denunţă public un abuz fără precedent comis de doi operatori de distribuţie - Delgaz Grid şi Distribuţie Energie Oltenia (DEO). Începând cu sfârşitul lunii august, aceştia au transmis instalatorilor de sisteme fotovoltaice notificări prin care condiţionează abuziv racordarea prosumatorilor la reţea de oferirea accesului cu user şi parolă la platformele informatice ale invertoarelor sistemului fotovoltaic", transmite APCE printr-un comunicat de presă.

Asociaţia consideră că, astfel, cele două companii vor să intre "pe uşa din spate" prin intermediul instalatorilor în casele romanilor care doresc să devină prosumatori şi astfel să obţină control total asupra echipamentelor private, să poată face modificări sau adăugiri fără acordul proprietarilor şi în afara oricărei baze legale.

"Motivul invocat: protecţia reţelelor, pe care ei ar fi trebuit să le controleze prin automatizări şi îmbunătăţiri asumate, pe care nu le-au făcut.
Este ca şi cum ţi s-ar cere cheile de la apartament, dar prin intermediul Asociaţiei de Proprietari, nu direct de la tine şi fără acceptul tău.
De ce cer operatorii de distribuţie acest acces? Care este prejudiciul?", se întreabă Dan Pîrşan, preşedintele APCE.

 

Acuzaţii respinse

 

operatorii de distribuţie (OD) de energie electrică, Distribuţie Energie Oltenia (DEO) şi Delgaz Grid, resping acuzaţiile APCE, considerând că afirmaţiile "nu reflectă realitatea".

"Operatorul Distribuţie Oltenia subliniază faptul că afirmaţiile nu reflectă realitatea. Operatorii de distribuţie, inclusiv DEO, nu solicită acces la date personale ale prosumatorilor şi nici 'control total' asupra echipamentelor acestora. Accesul vizat priveşte exclusiv parametrii tehnici ai invertoarelor conectate la reţeaua publică, necesari pentru verificarea conformităţii cu cerinţele tehnice şi contractuale", se arată într-un răspuns al Distribuţie Energie Oltenia transmis la solicitarea Agerpres.



Potrivit companiei, scopul intervenţiei nu este unul de supraveghere sau de limitare a producţiei, ci de siguranţă şi stabilitate a reţelei electrice. Accesul se solicită numai punctual şi justificat, în situaţii precum: verificarea unor valori tehnice atunci când există semnale privind respectarea parametrilor, analizarea unor reclamaţii primite, confirmarea conformităţii cu obligaţiile din contractul de racordare.

"Mai mult, prin acţiunea de verificare a setărilor invertoarelor, DEO a urmărit strict implementarea corectă de către instalatori a protecţiilor specificate în ordinul ANRE nr. 132/2020. În urma verificării unui număr de 460 de invertoare, s-a constatat că 276 dintre acestea (60%) nu aveau corect implementate protecţiile obligatorii menţionate în ordinul specificat anterior. Neconformităţile au fost transmise prin notificări către instalatori pentru a le parametriza corespunzător, DEO nemodificând reglaje în invertoare cu ocazia verificărilor", precizează DEO.

DEO susţine că scopul intervenţiei este strict tehnic şi legal, derivat din obligaţiile pe care atât operatorul de distribuţie, cât şi prosumatorii le au pentru buna funcţionare a reţelei. Mai exact, intervenţia în invertoare are ca scop respectarea normelor tehnice şi protejarea reţelei, în beneficiul tuturor utilizatorilor, nu monitorizarea sau limitarea producţiei prosumatorilor.

Şi Delgaz Grid menţionează că asigură, în condiţii nediscriminatorii, acces la reţea şi servicii de distribuţie tuturor categoriilor de utilizatori: consumatori, producători, prosumatori.

"Atât accesul la reţea, cât şi serviciile de distribuţie sunt reglementate prin norme precizate atât în legislaţia primară (Legea energiei 123/2012), cât şi în cea secundară (Ordine etc.) emisă de ANRE. Pentru asigurarea funcţionării sistemului de distribuţie în siguranţă şi garantarea securităţii alimentării cu energie electrică, OD are drepturi şi obligaţii ce rezultă din reglementările în vigoare. Accesul OD la setările invertoarelor prosumatorilor se face în temeiul ordinului ANRE 2028/2018 şi are ca scop verificarea conformităţii acestora în vederea asigurării stabilităţii şi siguranţei în funcţionare a reţelei şi în nici un caz colectarea de informaţii cu caracter personal sau limitarea capacităţii de producţie, ori 'controlul total' asupra instalaţiilor", se arată într-un punct de vedere transmis la solicitarea Agerpres.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0897
Diferența 0.0001
Zi precendentă 5.0896
USD
Azi 4.3658
Diferența 0.0032
Zi precendentă 4.3626
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0897 RON
USD flag1 USD = 4.3658 RON
GBP flag1 GBP = 5.8752 RON
CHF flag1 CHF = 5.4532 RON
AUD flag1 AUD = 2.9189 RON
DKK flag1 DKK = 0.6812 RON
CAD flag1 CAD = 3.1441 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4337 RON
SEK flag1 SEK = 0.4748 RON
XAU flag1 XAU = 650.6110 RON
Monede Crypto
1 BTC = 412848.18RON
1 ETH = 14308.62RON
1 LTC = 340.93RON
1 XRP = 9.22RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET26630.861.15%
BET-BK5254.191.07%
BET-EF1449.731.07%
BET-FI95029.510.51%
BET-NG1966.691.28%
BET-TR62362.981.15%
BET-TRN60241.091.15%
BET-XT2292.611.10%
BET-XT-TR5248.151.10%
BET-XT-TRN5083.371.10%
BETAeRO961.950.61%
BETPlus3862.431.14%
RTL59997.831.15%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...

Comunicate de presa

Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe

România, mai aproape de aderarea la OCDE

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare,...

Impozite și taxe / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel