Este vorba despre unităţile TS14 şi TS15, iar recepţia a fost făcută de reprezentanţii ARF-Alstom-EGIS.
"Precizăm că aceste două vehicule feroviare sunt primele trenuri din cele 13 (12+1 rezervă), atribuite operatorului privat InterRegional Călători, în cadrul celui de-al doilea contract de servicii publice licitat din România (CSP-L2), procedură derulată de ARF prin intermediul platformei electronice independente de licitaţii a Bursei Române de Mărfuri. Totodată, în cadrul acestei acţiuni, a fost încheiat Testul de Acceptare la Fabrică (FAT) pentru rama electrică TS15, demers ce a inclus atât verificări vizuale ale vehiculului, cât şi analiza documentaţiei tehnice aferente, care cuprinde elemente precum cerinţele de proiectare, documentele de referinţă aplicabile şi alte specificaţii obligatorii", se arată în postarea ARF.
Ramele TS14 şi TS15 reprezintă unităţile cu numerele 14 şi 15, din seria de rame electrice interregionale furnizate de compania franceză Alstom, în baza Contractului nr. RUIC 257/2022 (cod SMIS 316400), semnat între ARF şi Alstom Ferroviaria S.p.A. Contractul prevede livrarea unui total de 37 de rame electrice interregionale noi, destinate operării în traficul de lung parcurs, în vederea modernizării şi creşterii performanţei serviciilor de transport feroviar de călători.
"Transferul dreptului de proprietate asupra ramelor electrice TS14 şi TS15 de la furnizor către beneficiar va avea loc ulterior, după finalizarea probelor de anduranţă şi semnarea procesului-verbal de recepţie aferent punerii în funcţiune cu călători", notează ARF.
Aceste trenuri urmează să circule pe următoarele rute: Bucureşti Nord - Braşov - Cluj Napoca; Bucureşti Nord - Braşov; Braşov - Deda - Cluj Napoca; Cluj Napoca - Deva - Timişoara Nord.
Acest demers face parte dintr-un proiect fazat, ce are ca Autoritate de Management - Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, fiind derulat în două etape succesive: prima etapă a fost finanţată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, iar a doua etapă este cofinanţată prin Programul Transport (PT) 2021 - 2027.
Obiectivul principal al proiectului în constituie conectarea Capitalei cu principalele centre urbane ale ţării, contribuind la asigurarea mobilităţii, la scăderea timpilor de călătorie şi la îmbunătăţirea nivelului general al serviciilor publice prestate pentru transportul public pe calea ferată.
Valoarea totală a proiectului este de 1,709 miliarde lei, finanţarea fiind distribuită astfel: 1,214 miliarde lei - valoarea eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor (FEDR); 214,151 milioane lei din bugetul propriu al beneficiarului, iar 281,322 milioane lei - cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.


1 BTC = 292126.85RON
1 ETH = 8634.21RON
1 LTC = 234.25RON
1 XRP = 6.38RON 





