Președintele Ungariei, vizită de solidaritate la Praid

Monika Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
sulyok tamas - FOTO: Agerpres
sulyok tamas - FOTO: Agerpres

Președintele Ungariei, vizită de solidaritate la Praid.

Președintele Ungariei, Sulyok Tamás, a efectuat duminică o vizită privată la Praid, județul Harghita, exprimându-și sprijinul față de comunitățile afectate de inundația care a lovit recent zona salinei. Oficialul de la Budapesta a discutat cu autoritățile locale și cu reprezentanții Organizației de ajutor ecumenic din Ungaria, activă de mai multe zile în regiune.

În cadrul întâlnirii, Sulyok Tamás a transmis un mesaj emoționant de solidaritate, subliniind dificultățile prin care trece comunitatea și rolul esențial al sprijinului umanitar:

„Am venit la Praid cu inima grea, pentru că atunci când o comunitate îşi pierde speranţa în viitor, de la o zi la alta, atunci problema este foarte mare. Şi ceea ce s-a întâmplat aici afectează oamenii în mod direct, oamenii se tem că îşi pierd locul de muncă, apa potabilă, casele lor şi toată speranţa pentru viitor”, a spus Sulyok Tamás, președintele Ungariei, potrivit Agerpres.

Președintele a mulțumit Organizației de ajutor ecumenic pentru mobilizarea rapidă și a precizat că a sprijinit financiar acțiunile acesteia:

„În astfel de cazuri, ajutorul este foarte important şi mulţumesc Organizaţiei Ecumenice că a fost aici de la primul minut şi eu însumi am alocat sume pentru această organizaţie, pentru ajutorarea comunităţii”, a mai spus Sulyok Tamás, președintele Ungariei.


„Această suferință va naște o nouă speranță”

Sulyok Tamás a dorit să transmită un mesaj de încurajare și unitate din partea națiunii maghiare.

„Tot atât de important este faptul că doresc să exprim solidaritatea naţiunii maghiare către comunităţile de aici, că se pot baza pe ajutorul şi empatia, solidaritatea noastră. Şi comunitatea de aici acum suferă, dar această suferinţă este resimţită în toate inimile ungureşti şi din această suferinţă se va naşte viitorul, o speranţă pentru viitor şi de aceea am venit şi eu aici, să exprim această speranţă şi să împărtăşesc această suferinţă”, a transmis Sulyok Tamás, președintele Ungariei.

Salina Praid, simbol al identității locale

Primarul comunei Praid, Nyágrus László, i-a oferit președintelui un coș cu produse din sare, subliniind importanța salinei pentru comunitate.

„Salina şi sarea înseamnă totul pentru Praid, pentru existenţa localnicilor”, a spus Nyágrus László, primarul comunei Praid.

Organizația de ajutor ecumenic din Ungaria, prezentă deja de o săptămână în zonă, a distribuit pachete cu alimente și produse de igienă. Potrivit reprezentantei organizației, Révfalvi Dorottya, sprijinul va continua și în perioada următoare.

Președintele Ungariei a fost însoțit la Praid de reprezentanți ai Consulatului General al Ungariei la Miercurea-Ciuc, într-o vizită marcată de empatie, susținere și angajament față de comunitățile maghiare din România afectate de calamități naturale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0422
Diferența -0.0115
Zi precendentă 5.0537
USD
Azi 4.4152
Diferența -0.0120
Zi precendentă 4.4272
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0422 RON
USD flag1 USD = 4.4152 RON
GBP flag1 GBP = 5.9763 RON
CHF flag1 CHF = 5.3743 RON
AUD flag1 AUD = 2.8663 RON
DKK flag1 DKK = 0.6759 RON
CAD flag1 CAD = 3.2282 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4376 RON
SEK flag1 SEK = 0.4599 RON
XAU flag1 XAU = 476.4646 RON
Monede Crypto
1 BTC = 466541.69RON
1 ETH = 11082.33RON
1 LTC = 386.68RON
1 XRP = 10.01RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18819.830.04%
BET-BK3513.900.24%
BET-EF1022.550.03%
BET-FI59695.37-0.15%
BET-NG1335.540.07%
BET-TR42878.870.04%
BET-TRN41535.700.04%
BET-XT1599.220.04%
BET-XT-TR3577.580.04%
BET-XT-TRN3473.390.04%
BETAeRO864.41-0.63%
BETPlus2764.920.02%
RTL41838.32-0.01%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel