Preşedintele a promulgat legea privind ajutorul de stat pentru restructurarea Complexului Energetic Oltenia

klaus-iohannis-discurs_10691700
Legea privind ajutorul de stat pentru restructurarea Complexului Energetic Oltenia, promulgată.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2022 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unui ajutor de stat pentru restructurarea Societăţii "Complexul Energetic Oltenia"-SA.

Legea vizează aprobarea acordării unui ajutor de restructurare în favoarea Societăţii "Complexul Energetic Oltenia" - SA, astfel cum a fost autorizat printr-o decizie a Comisiei Europene din 26 ianuarie 2022.

În acest sens, se autorizează Ministerul Finanţelor să garanteze, pe o perioadă de 9 ani, în numele şi contul statului, la solicitarea societăţii, unul sau mai multe împrumuturi contractate de beneficiar, în limita sumei de 195,8 milioane euro, cu titlu de ajutor de stat. Garanţia de stat va acoperi în procent de 100% valoarea împrumutului. Totodată, prin actul normativ se aprobă participarea statului, prin Ministerul Energiei, la majorarea capitalului social al societăţii prin aportul în numerar, cu suma reprezentând echivalentul în lei a 180 milioane euro, iar acţiunile emise de societate în schimbul aportului în numerar la majorarea capitalului social revin statului român şi sunt administrate de Ministerul Energiei, care exercită calitatea de acţionar în numele statului.

"Se aprobă acordarea unei finanţări sub formă de grant pentru anul 2022, în valoare de 2.675.000 mii lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 535 milioane euro, ca parte a ajutorului de stat prevăzut la alin. (1) în scopul achiziţiei de certificate de emisii de gaze cu efect de seră. Finanţarea acestui grant se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Energiei şi/sau din venituri din privatizare. (...) Societatea restituie eventualele sume rămase neutilizate din sumele alocate de Ministerul Finanţelor în acelaşi cont de unde au fost transferate până la data de 30 septembrie 2022", se mai arată în lege.

Citeşte şi: Iohannis a promulgat legea care prevede majorarea valorii tichetelor de masă la 30 de lei

Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul pentru promulgarea legii care prevede că voucherele de vacanţă acordate părinţilor pot fi folosite pentru plata taberelor pentru copii, iar valoarea nominală maximă a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 30 de lei.

Șeful statului a semnat decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.165/2018 privind acordarea biletelor de valoare.

Legea are ca obiect de reglementare instituirea posibilităţii ca plata taberelor pentru copii să poată fi făcută şi cu vouchere de vacanţă acordate părinţilor.

De asemenea, proiectul prevede că valoarea nominală maximă a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 30 de lei, potrivit amendamentului deputaţilor Adrian Solomon, Marius Budăi, Tudor Polak, Eva Andrea Csep, Dumitru Coarnă şi grupurile parlamentare PSD, PNL, UDMR şi minorităţile naţionale. Motivul invocat de semnatarii amendamentului a fost „pentru a compensa, măcar parţial, creşterea preţurilor”.

Proiectul a fost aprobat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, cu 238 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” și șase abțineri.

De asemenea, șeful statului a mai semnat decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close