Premierul Ilie Bolojan, discuţii cu reprezentanții agenției de rating Fitch

original_govr4108-enhanced-nr_56438400
Întâlnire a premierului Ilie Bolojan cu reprezentanții agenției de rating Fitch.

Premierul României, Ilie Bolojan, a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanții agenției internaționale de rating Fitch, în contextul evaluărilor periodice din perioada următoare privind situația economică și fiscală a României.

La întâlnire au participat și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, vicepremierul Tánczos Barna, fost ministru al Finanțelor, precum și Mihai Jurca, viitorul șef al Cancelariei Prim-Ministrului.

Ca la fiecare evaluare, discuțiile s-au concentrat pe măsurile care pot îmbunătăți indicatorii financiari și întărirea încrederii investitorilor în economia românească.

Guvernul României își reafirmă angajamentul ferm față de echilibrarea finanțelor publice și implementarea unor politici economice responsabile, transmite Palatul Victoria.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close