Planul lui Johnson pentru Brexit. Ce i-a scris lui Tusk

boris_johnson_84850800
Boris Johnson
Premierul britanic Boris Johnson i-a transmis printr-o scrsoare oficială preşedintelui Consiliului European Donal Tusk, că vrea un acord în vederea unei ieşiri din Uniunea Europeană (UE) şi că se opune dispoziției cu privire la Irlanda (”backstop”).

În scrisoarea sa, publicată luni de serviciile sale, el dă asigurări că ”Guvernul va coopera cu energie şi hotărâre la găsirea unui acord, aceasta este cea mai înaltă prioritate a noastră”.

Însă el îşi reafirmă totodată refuzul "backstop"-ului şi dă asigurări că acesta este ”antidemocratic şi aduce atingere suveranităţii statului britanic”. În plus, rămânerea ţării în Uniunea Vamală ar împiedica-o să desfăşoare o politică comercială independentă faţă de reglementările UE, subliniază el.

UE a repetat în mai multe rnduri că nu este pregătită să renegocieze acordul Brexitului încheiat cu May.

Însă timpul trece, iar Boris Johnson se duce miercuri la Berlin şi joi la Paris, pentru a se întâlni cu cancelarul Angela Mrekel şi preşedintele Emmanuel Macron, cu scopul de a încerca să-i convingă să-i susţină  viziunea Brexitului, înaintea unui summit G7 la Biarritz, în sud-vestul Franţei, la sfârşitul săptămânii.

Parlamentul britanic a respins acordul Brexitului, însă el s-a pronunţat totodată împotriva unei ieşiri fără acord. Iar perspectiva unui Brexit dur nu se bucură de unanimitate nici în rândul Partidului Conservator al lui Boris Johnson.

Partidul Laburist, în aopoziţie, a anunţat deja că încearcă să dea jos de la putere Guvernul, după vacanţa parlamentară, care se încheie la 3 septembrie.

Brexit. Boris Johnson a schimbat tonul discursului

Actualitate Vezi toate articolele
x close