Pensionare anticipată cu doi ani, fără penalizare, pentru o nouă categorie de români - Document

document-acte_14932800
Foto: pexels.com
A fost înregistrată la Senat o propunere legislativă pentru modificarea și completarea art.58 din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii.

"Propunerea legislativă urmăreşte completarea Legii nr. 360 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii, astfel încat cetăţenii din oraşul Slatina, judeţul Olt, să poată beneficia de pensionare anticipată, ca şi compensaţie a faptului că sunt supuşi în mod continuu şi permanent unei poluări din prelucrarea cu minereuri neferoase de pe platforma industrială.

Vă aduc la cunoştinţă că în vechea Lege nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care a fost abrogată prin Art. 168, alin. (1), litera A. din titlul VI, capitolul II din Legea 360/2023, era cuprinsă ca excepţie de la regulă, ca persoanele care locuiesc în zone cu poluare permanentă să poată să se pensioneze cu 2 ani mai devreme, întrucât le este afectată atât sănătatea, cât şi calitatea vieţii, prin votarea de către Parlament a propunerii legislative PLx 188/2017( devenita Legea nr 144/2017).

Cetăţenii din Slatina sunt afectaţi de o formă de poluare permanentă cu diverse metale provenite din prelucrarea minereurilor (pulberi de cocs, gudroane, hidrocarburi, fluor, dioxid de sulf, dioxid de azot, monoxid de carbon etc.) de către unităţile de pe platforma industrială Slatina, S.C. ALRO S.A., S.C. ELECTROCARBON S.A., S.C. ALPROM S.A., iar aceştia ar trebui să beneficieze de o formă de protecţie socială.

Această situaţie este injustă şi, în consecinţă, trebuie remediată prin completarea legii privind sistemul unitar de pensii publice, astfel încât şi slătinenilor să le fie asigurată, în condiţiile legii, posibilitatea pensionării anticipate, aşa cum era prevăzută în Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care a fost abrogata anul trecut.

Prezenta expunere de motive susţine că există condiţiile necesare - şi aduce în sprijinul afirmaţiei detalii tehnice - că persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în Slatina şi pe o rază de 8 km în jurul oraşului, să se poată pensiona anticipat cu 2 ani, fără penalizare", explică iniţiatorii propunerii legislative în nota de fundamentare a proiectului.

Unităţile de pe platforma industrială Slatina evacuează în atmosferă noxe precum: pulberi de cocs, gudroane, hidrocarburi, fluor, dioxid de sulf, dioxid de azot, monoxid de carbon, etc, se arată în document.

"Deşi aceste unităţi asigură multe locuri de munca în judeţul Olt, activitatea economică desfăşurată de către acestea au afectat şi afectează sănătatea locuitorilor din zonă. Spre deosebire de alte localităţi care au fost poluate, dar care în prezent nu mai sunt ( de ex: Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna etc), Slatina este afectată şi azi de o formă de poluare permanentă, din cauza platformei industriale în funcţiune.

Pe cale de consecinţă, vă propunem spre dezbatere şi aprobare prezenta propunere legislativă, care ar reprezenta un fel de reparaţie morală pentru locuitorii acestui areal, având în vedere că Slatina este unul din oraşele cele mai poluate din România", transmit iniţiatorii proiectului. 

Documentul poate fi studiat aici

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close