Pensia minimă, sprijin vital. Ce se întâmplă cu indemnizaţia socială şi cea pentru agricultori

DCBusiness Team |
Data publicării:
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com

Informaţiile zilei pentru pensionari. 

Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în luna septembrie 2025, de 885.055 persoane, dintre care 837.184 erau pensionari din sistemul public, iar 47.871 pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), consultate de Agerpres.

În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 536 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele: Maramureş (de 625 lei), Hunedoara (603 lei), Bistriţa-Năsăud (598 lei), Cluj (594 lei) şi Prahova (592 lei).

Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti, respectiv 39.347, şi în judeţele Suceava (35.217 pensionari), Iaşi (31.390), Dolj (30.070).

În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 358 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (479 lei), Hunedoara (464 lei) şi în Sectoarele 5 şi 2 ale Capitalei (446 lei, respectiv 444 lei).

Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţul Iaşi (4.534 persoane), urmat de judeţele Botoşani (4.212), Suceava (2.694), Vaslui (2.654) şi Olt (2.646).

CNPP precizează că beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii şi indemnizaţii, cumulate, se situează sub valoarea de 1.281 de lei, încasează lunar această sumă, denumit "Indemnizaţie socială pentru pensionari", conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0851
Diferența -0.0005
Zi precendentă 5.0856
USD
Azi 4.3947
Diferența 0.0147
Zi precendentă 4.38
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0851 RON
USD flag1 USD = 4.3947 RON
GBP flag1 GBP = 5.7713 RON
CHF flag1 CHF = 5.4787 RON
AUD flag1 AUD = 2.8748 RON
DKK flag1 DKK = 0.6810 RON
CAD flag1 CAD = 3.1364 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0285 RON
NOK flag1 NOK = 0.4356 RON
SEK flag1 SEK = 0.4652 RON
XAU flag1 XAU = 566.1560 RON
Monede Crypto
1 BTC = 485630.61RON
1 ETH = 17108.13RON
1 LTC = 439.51RON
1 XRP = 11.07RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22516.790.13%
BET-BK4358.160.60%
BET-EF1232.720.15%
BET-FI80316.181.17%
BET-NG1693.930.19%
BET-TR52263.550.13%
BET-TRN50530.740.13%
BET-XT1935.320.17%
BET-XT-TR4399.610.17%
BET-XT-TRN4264.500.17%
BETAeRO952.581.82%
BETPlus3281.240.14%
RTL50509.770.13%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel