Patronatul Contabililor critică noile măsuri fiscale: România are nevoie de reguli clare și echilibrate, nu de bariere care blochează dezvoltarea

DCBusiness Team |
Data publicării:
Contabili / Foto: Freepik
Contabili / Foto: Freepik

Conversia forțată a împrumuturilor asociaților în capital social, eliminarea eșalonării simplificate a datoriilor fiscale, majorarea capitalului minim la 8.000 lei și suprataxarea profesiilor liberale sunt doar câteva dintre măsurile din noul proiect legislativ care, potrivit Patronatului Antreprenorilor Contabili din România (PACR), riscă să împingă România spre proceduri de infringement european și să afecteze grav mediul de afaceri.

„Nu suntem împotriva disciplinei fiscale sau a responsabilizării mediului de afaceri. Dar aceste măsuri, în forma actuală, sunt disproporționate și contravin atât Constituției României, cât și legislației europene. România are nevoie de reguli clare și echilibrate, nu de bariere care blochează dezvoltarea", transmite Valentina Saygo, președinta PACR.

Proiectul, publicat pe 14 august 2025, vizează modificări ample la Legea societăților nr. 31/1990, Codul fiscal și alte reglementări conexe, iar în opinia PACR acestea pot crea blocaje administrative și fiscale fără precedent.

Cele mai controversate măsuri

  • Conversia forțată a împrumuturilor asociaților în capital social – o ingerință în dreptul de proprietate și libertatea contractuală, fără echivalent în alte state UE.
  • Eliminarea eșalonării simplificate a obligațiilor fiscale – decizie ce poate duce la insolvențe și executări silite, în special în rândul IMM-urilor.
  • Obligativitatea POS fără prag minim – povară disproporționată pentru microîntreprinderi și operatorii din mediul rural.
  • Capital social minim de 8.000 lei pentru SRL-uri – de 40 de ori mai mare decât pragul actual, în contradicție cu tendința europeană de liberalizare.
  • Majorarea plafonului CASS pentru profesiile liberale – suprataxare care poate împinge activitatea în alte state sau în zona informală.


Consecințele anticipate

PACR avertizează că aceste măsuri ar putea conduce la:

  • delocalizarea activităților economice și profesionale;
  • creșterea numărului de insolvențe și executări silite;
  • scăderea atractivității României pentru investiții;posibile proceduri de infringement din partea Comisiei Europene pentru încălcarea libertății de stabilire (art. 49 și 54 TFUE).


Apel la reanalizare

Patronatul solicită autorităților să revizuiască proiectul de lege și să mențină un echilibru între disciplina fiscală și susținerea mediului de afaceri. PACR își exprimă disponibilitatea de a participa la consultări tehnice și grupuri de lucru alături de Ministerul Finanțelor și Guvernul României, pentru ca forma finală a reglementărilor să fie una predictibilă, echilibrată și favorabilă dezvoltării economice sustenabile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0879
Diferența -0.0024
Zi precendentă 5.0903
USD
Azi 4.4034
Diferența 0.0129
Zi precendentă 4.3905
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0879 RON
USD flag1 USD = 4.4034 RON
GBP flag1 GBP = 5.8418 RON
CHF flag1 CHF = 5.4759 RON
AUD flag1 AUD = 2.8403 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1302 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0290 RON
NOK flag1 NOK = 0.4327 RON
SEK flag1 SEK = 0.4623 RON
XAU flag1 XAU = 584.3822 RON
Monede Crypto
1 BTC = 495983.65RON
1 ETH = 17907.84RON
1 LTC = 419.16RON
1 XRP = 10.96RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET21639.50-0.02%
BET-BK4206.170.07%
BET-EF1178.030.03%
BET-FI78837.60-0.07%
BET-NG1589.22-0.18%
BET-TR50227.41-0.02%
BET-TRN48562.12-0.02%
BET-XT1863.80-0.03%
BET-XT-TR4235.50-0.03%
BET-XT-TRN4105.56-0.03%
BETAeRO977.601.78%
BETPlus3159.77-0.03%
RTL48474.06-0.03%

Opinii

Ungurii vor fi întrebați ce părere au

Analiști: dezechilibrele macro și politica fiscală impredictibilă mențin incertitudinea

Încrederea analiștilor în economia României...

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel