"Ordonanţa trenuleţ", publicată. Principalele măsuri pentru firme, salariaţi administraţie şi persoanele vulnerabile

DCBusiness Team |
Data publicării:

"Ordonanţa trenuleţ" care reglementează un set de măsuri necesare pentru elaborarea bugetului pe anul 2026, cât şi o serie de măsuri strategice pentru anul următor a fost publicată luni seara pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Ministerul Finanțelor anunță publicarea ordonanței de urgență care reglementează un set de măsuri necesare pentru elaborarea bugetului pe anul 2026, cât și o serie de măsuri strategice pentru anul urmǎtor - având drept scop stimularea economiei României, sprijinirea angajaților vulnerabili, reducerea de cheltuieli bugetare, consolidarea disciplinei financiare și sprijinirea autorităților publice locale prin acordarea de împrumuturi din trezorerie.

„Pentru anul 2026, venim cu un pachet de măsuri agreate de coaliția de guvernare pornind de la lucruri concrete: taxe mai mici și reguli mai simple pentru mediul de business, sprijin financiar pentru angajații cu salarii mici, mai puțină birocrație în relația cu statul, reguli mai stricte privind cheltuirea banilor publici și măsuri ferme pentru combaterea evaziunii fiscale.

Astfel, ne propunem să creăm un cadru fiscal mai stabil și mai predictibil pentru mediul de afaceri, care să stimuleze investițiile și dezvoltarea economică. În același timp, protejăm puterea de cumpărare a angajaților vulnerabili, reducem presiunile sociale generate de inflație și creștem eficiența și transparența utilizării fondurilor publice, inclusiv la nivelul companiilor de stat, contribuind la menținerea echilibrelor macroeconomice în beneficiul întregii economii și al societății românești”, a declarat Alexandru Nazare, Ministrul Finanțelor.

Principalele măsuri vizează:

Măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare:

Reducerea subvenției pentru partidele politice și sumelor acordate pentru minorități;

Diminuarea sumelor forfetare de care beneficiază parlamentarii în anul 2026 (cheltuieli pentru funcționarea birourilor parlamentare, cazare etc.);

Amânarea aplicării unor măsuri care ar fi generat creșteri suplimentare ale cheltuielilor bugetare în sănătate și asistență social;

Se modifică mecanismele de indexare pentru a asigura sustenabilitatea bugetară, prin actualizări prudente ale unor categorii de drepturi și servicii;

Se introduc reguli mai stricte de control al cheltuielilor și de responsabilitate financiară la nivelul întreprinderilor publice.

Citiţi şi: Persoane fizice care împrumută firme. ANAF impune noi reguli

Măsuri de relansare economică, stimulare a investițiilor private și simplificări pentru contribuabili:

Reducerea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) la 0,5 % în 2026 pentru toți contribuabilii și eliminarea acestuia în 2027;

Aplicarea unei cote unice de 1 % la impozitul pe venit pentru microîntreprinderi, indiferent de venit sau tipul activității;

Eliminarea impozitului pentru construcții („taxa pe stâlp”), începând cu anul 2027;

Consolidarea digitalizării fiscale prin extinderea și clarificarea utilizării RO e-Factura;

Simplificarae mecanismelor RO e-TVA, respectiv reducerea sarcinilor administrative, printr-un control fiscal mai eficient și mai bine țintit.

Măsuri privind sprijinirea persoanelor vulnerabile:

Sprijin pentru angajații cu salariul minim: se prelungește neimpozitarea unei părți din salariu, pentru creșterea veniturilor nete ale persoanelor cu venituri mici (300 lei până la 30 iunie și 200 lei din iulie până la finalul anului 2026);

Protecție pentru consumatorii vulnerabili de energie: măsurile de sprijin social se prelungesc până la 31 decembrie 2026, cu reguli mai echitabile de stabilire a eligibilității, pentru a asigura continuitatea ajutorului și combaterea sărăciei energetice;

Continuarea programului „Masa Sănătoasă”: elevii din învățământul preuniversitar, în special cei din comunități vulnerabile, vor beneficia în continuare de mese calde și echilibrate nutritional;

Îmbunătățirea finanțării serviciilor sociale: se creează baza legală pentru actualizarea alocației zilnice de hrană în instituțiile de asistență socială, pentru un buget mai realist și servicii de calitate în 2026.

Măsuri de sprijin pentru autoritățile publice locale:

Împrumuturi din Trezorerie pentru proiecte PNRR: autoritățile locale pot accesa până la 500 milioane lei pentru a asigura cheltuielile neeligibile din cadrul proiectelor PNRR aflate în sarcina bugetelor locale, până la 30 iunie 2026;

Sprijin pentru termoficare în sezonul rece: unitățile administrativ-teritoriale cu sisteme centralizate pot primi până la 200 milioane lei pentru acoperirea costurilor de producere și furnizare a agentului termic, inclusiv plata restanțelor și a pierderilor, până la 31 martie 2026;

Posibilitatea utilizării sumelor alocate potrivit anexei nr. 7/03 la Legea bugetului de stat pe anul 2025 nr.9/2025, cu modificările și completările ulterioare, rămase neutilizate la finele exerciţiului bugetar 2025 pentru finanţarea unor cheltuieli de aceeaşi natură.

Combaterea evaziunii fiscale și modificări ale reglementărilor în domeniul produselor accizabile:

Autorizarea operatorilor din domeniul produselor accizabile este centralizată la nivelul ANAF și se bazează pe evaluarea credibilității financiare a administratorilor, asociaților și a sursei fondurilor;

Sunt introduse garanții financiare extinse pentru importatori și distribuitori de produse energetice, care acoperă efectiv riscul de neplată a TVA și a accizelor;

Regimul de autorizare, raportare și control al operațiunilor cu produse energetice este înăsprit pentru a asigura trasabilitatea completă a tranzacțiilor;

Lanțurile de tranzacționare sunt scurtate prin limitarea intermediarilor fără capacități de depozitare autorizate;

Măsurile reduc evaziunea fiscală și combat firmele fantomă, fără a afecta micii producători autorizați local.

Operatorii economici corecți vor beneficia astfel de un cadru concurențial echitabil, predictibilitate crescută și controale fiscale mai bine țintite.

Alte categorii de măsuri necesare până la aprobarea bugetului:

Măsuri ce vizează reglementări bugetare necesare autorităților locale și a serviciilor publice esențiale la începutul anului 2026, prin reguli tranzitorii de repartizare a impozitului pe venit, pentru asigurarea sumelor de echilibrare, până la aprobarea bugetelor;

Măsurile referitoare la cadrul de aprobare al bugetelor de venituri și cheltuieli, precum și a politicii salariale la nivelul întreprinderilor publice, pe anul 2026;

Măsură tranzitorie pentru continuitatea activității instituțiilor autonome aflate sub control parlamentar, finanțate integral din venituri proprii, care nu au buget aprobat la începutul anului, pot funcționa temporar pe baza unui mecanism de tip „1/12”, efectuând lunar cheltuieli și angajamente în limita a o douăsprezecea din execuția anului 2025, până la aprobarea bugetului pe 2026;

Se prelungește până la 31 decembrie 2027 aplicarea impozitelor speciale pentru operatorii din sectoarele de monopol – energie, gaze și telecomunicații – precum și pentru exploatarea resurselor minerale, inclusiv petrol, gaze naturale, cărbune, metale și alte minerale;

Se menține aplicarea impozitului suplimentar pe cifra de afaceri în domeniul petrol și gaze până la finalul anului 2026, ca instrument de consolidare a veniturilor bugetare din sectorul energetic.

Menținerea acestor impozite asigură stabilitatea și predictibilitatea veniturilor bugetare provenite din sectoare strategice cu impact major asupra economiei naționale.

Prelungirea impozitelor speciale nu afectează întreprinderile mici și microîntreprinderile, vizând exclusiv sectoarele cu poziții dominante pe piață.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0881
Diferența -0.0015
Zi precendentă 5.0896
USD
Azi 4.3364
Diferența -0.0085
Zi precendentă 4.3449
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0881 RON
USD flag1 USD = 4.3364 RON
GBP flag1 GBP = 5.8273 RON
CHF flag1 CHF = 5.4655 RON
AUD flag1 AUD = 2.8794 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1497 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4686 RON
XAU flag1 XAU = 614.9369 RON
Monede Crypto
1 BTC = 380574.94RON
1 ETH = 12900.15RON
1 LTC = 334.29RON
1 XRP = 8.17RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24053.600.03%
BET-BK4765.060.12%
BET-EF1309.520.04%
BET-FI91420.150.08%
BET-NG1773.650.06%
BET-TR56327.650.03%
BET-TRN54411.100.03%
BET-XT2078.020.02%
BET-XT-TR4756.920.02%
BET-XT-TRN4607.560.02%
BETAeRO925.60-0.17%
BETPlus3497.590.02%
RTL54131.460.02%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel