Olanda, mesaj de susţinere pentru aderarea României la Schengen. Ministrul Wopke Hoekstra remarcă o "evoluţie remarcabilă" a ţării noastre

DCBusiness Team / 27 ian 2023, 20:41

Ministrul olandez al Afacerilor Externe, Wopke Hoekstra, a declarat vineri că ţara sa va susţine România în ceea ce priveşte dosarul Schengen.

El a susţinut o conferinţă de presă comună, la Bucureşti, alături de omologii român, Bogdan Aurescu, respectiv francez, Catherine Colonna.

"Este un subiect pe care eu şi Bogdan l-am discutat de câteva ori în ultimele luni", a spus şeful diplomaţiei olandeze. Wopke Hoekstra a vorbit, în acest sens, de o "evoluţie remarcabilă" a ţării noastre.

"Premierul, Guvernul, Parlamentul nostru şi eu, personal, am spus anterior, vom susţine România. Acesta a fost mesajul din trecut şi rămâne", a punctat Hoekstra. În intervenţia sa, ministrul Bogdan Aurescu a spus că aşteptarea României de aderare la spaţiul european de liberă circulaţie "este legitimă". 

***

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, joi, la Sibiu, o întrevedere bilaterală cu omologul său din Regatul Ţărilor de Jos, Wopke Bastiaan Hoekstra, iar agenda de discuţii a inclus în mod prioritar subiectul aderării României la spaţiul Schengen şi demersurile în curs pentru avansarea acestui important dosar, informează un comunicat al MAE transmis, vineri, Agerpres.

Potrivit comunicatului, Aurescu a mulţumit omologului olandez pentru poziţia de susţinere a Regatului Ţărilor de Jos în favoarea României şi a reiterat că aderarea ţării noastre "va contribui la consolidarea securităţii întregii UE şi va conferi credibilitate Uniunii". La rândul său, ministrul Hoekstra a reiterat susţinerea activă a Ţărilor de Jos pentru aderarea României, care este pregătită în acest sens.

Ministrul Aurescu a subliniat şi deschiderea României de a lucra împreună cu toţi partenerii europeni pentru a găsi soluţii eficiente la problema migraţiei ilegale, "chiar dacă România nu acceptă conexiuni artificiale dintre acest subiect şi aderarea la spaţiul Schengen". Ministrul olandez de Externe a exprimat apreciere pentru poziţia României şi pentru modul corect în care ţara noastră aplică regulamentul Dublin - temă de interes pentru ţara sa. Cei doi miniştri au convenit să coopereze strâns pe subiectul soluţiilor la nivel european privind gestionarea mai eficientă a problemei migraţiei ilegale, inclusiv din perspectiva dimensiunii externe a acesteia în relaţia cu statele terţe - surse ale migraţiei de acest tip.

Totodată, ministrul Wopke Hoekstra a reconfirmat angajamentul Ţărilor de Jos în consolidarea posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul estic al NATO, în contextul agresiunii Rusiei în Ucraina, prin participarea cu trupe la Grupul de Luptă NATO din România.

Cei doi miniştri au discutat stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale româno-olandeze, marcate de un dialog dinamic şi substanţial la nivel politic şi de o solidă componentă economică, Olanda fiind primul investitor străin în România, cu investiţii de aproximativ 9 miliarde euro în economia ţării noastre, menţionează MAE.

Întrevederea a avut loc în contextul vizitei oficialului olandez în România pentru consultări politice în format trilateral România - Olanda - Franţa la Bucureşti, împreună cu ministrul de Externe francez Catherine Colonna, precedate de o vizită comună a celor trei miniştri la trupele franceze şi olandeze staţionate la baza de la Cincu, în cadrul Grupului de luptă NATO din România. 

 

Declaraţie comună România - Franţa - Olanda pe teme de securitate, semnată de miniştrii de Externe ai celor trei ţări

 

O declaraţie comună franco-română-olandeză privind cooperarea în domeniul securităţii a fost semnată, vineri, de miniştrii de Externe ai celor trei ţări, Catherine Colonna, Bogdan Aurescu şi Wopke Hoekstra.

"Ţările noastre se angajează să extindă şi să aprofundeze relaţiile noastre diplomatice şi să consolideze capacităţile de a confrunta ameninţările prezente şi viitoare la securitatea şi valorile pe care le împărtăşim. Această declaraţie de la Bucureşti marchează ambiţia noastră de a avansa în parteneriatul nostru, inclusiv în ceea ce priveşte politica externă, dezvoltarea sustenabilă şi alte teme relevante, de interes comun în contextul UE sau în context multilateral", arată textul.

În acest sens, este reafirmată cooperarea ţărilor în NATO şi susţinerea pentru Ucraina şi Republica Moldova.

"România, Franţa şi Olanda stau alături şi condamnă agresiunea rusă în Ucraina. Vom intensifica susţinerea noastră pentru poporul ucrainean, pentru a-i ajuta să se apere eficient. Repetăm susţinerea noastră pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, în cadrul graniţelor sale recunoscute internaţional, dar şi ajutorul nostru multidimensional pentru Ucraina, inclusiv legat de consolidarea rezilienţei şi reconstrucţia pe termen lung", se precizează în document.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9481
Diferența 0.0076
Zi precendentă 4.9405
USD
Azi 4.574
Diferența -0.0173
Zi precendentă 4.5913
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 29-03-2023
EUR flag1 EUR = 4.9481 RON
USD flag1 USD = 4.5740 RON
GBP flag1 GBP = 5.6203 RON
CHF flag1 CHF = 4.9827 RON
AUD flag1 AUD = 3.0519 RON
DKK flag1 DKK = 0.6640 RON
CAD flag1 CAD = 3.3416 RON
HUF flag1 HUF = 0.0129 RON
JPY flag1 JPY = 0.0349 RON
NOK flag1 NOK = 0.4379 RON
SEK flag1 SEK = 0.4408 RON
XAU flag1 XAU = 287.1510 RON
Monede Crypto
1 BTC = 128779.51RON
1 ETH = 8279.81RON
1 LTC = 421.77RON
1 XRP = 2.53RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.71% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.85%
6 luni: 7.20%
12 luni: 7.55%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 12120.12 -0.15%
BET-BK 2274.55 0.02%
BET-FI 50086.26 0.24%
BET-NG 910.81 -0.33%
BET-TR 23577.83 -0.15%
BET-TRN 23459.82 -0.15%
BET-XT 1052.40 -0.08%
BET-XT-TR 2034.73 -0.08%
BET-XT-TRN 2025.22 -0.08%
BETAeRO 880.45 -0.10%
BETPlus 1810.74 -0.14%
RTL 26648.03 -0.14%

Opinii

Mircea Coșea
Care sunt marile pericole ale acestui an

Oamenii de afaceri prognozează o stagnare a economiei româneşti în 2023

Economia românească va stagna în acest an, în...

De fapt, nu facem decât să alegem răul cel mai mic

Ce-i așteaptă pe români. Mircea Coșea: Schimbări în bugetul familiei

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2023 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0