Oficial german de rang înalt cere UE tăierea finanțărilor pentru România

Matei Ion |
Data publicării:
Heiko Maas
Heiko Maas

Uniunea Europeană ar trebui să taie finanţarea şi să impună sancţiuni contra statelor membre care adoptă legi ce contravin principiilor fundamentale ale UE, precum existenţa unui sistem judiciar independent şi libertatea presei, a susţinut joi ministrul de externe german Heiko Maas, menţionând drept exemple de astfel de ţări Polonia, Ungaria şi România, citat de Reuters. 

Într-o declaraţie pentru postul de televiziune ZDF, Maas a afirmat că ţări precum Polonia, Ungaria şi România primesc mai mulţi bani de la UE decât contribuţia lor la bugetul comunitar, astfel că reducerea finanţării s-ar putea dovedi benefică. 

''Există principii esenţiale de bază pe care toţi trebuie să le respecte. Dacă există ţări membre care le încalcă, va trebui să investigăm dacă acest lucru ar trebui să aibă consecinţe financiare'', a spus şeful diplomaţiei de la Berlin. 

''Tăierea fondurilor este singurul limbaj care este înţeles acolo'', a adăugat Heiko Maas, referindu-se la ţările ce adoptă legi care limitează libertatea presei, de exemplu. 

Formaţiunea paneuropeană Partidul Popular European (PPE) a decis miercuri să suspende dintre membrii săi partidul la putere în Ungaria, Fidesz. Decizia, adoptată în urma unui vot al delegaţilor din partidele membre PPE reuniţi la Bruxelles, a fost luată după mai multe apeluri ca partidul premierului ungar Viktor Orban să fie supus unor măsuri disciplinare pentru încălcarea principiilor statului de drept. 

Bruxellesul are divergenţe cu Polonia şi România în legătură cu măsurile juridice despre care criticii susţin că subminează statul de drept şi alte valori fundamentale europene, adaugă Reuters. 

Polonia este vizată de procedura de activare a articolului 7 al Tratatului de la Lisabona, lansată în decembrie 2017 de Comisia Europeană în legătură cu temerile privind statul de drept. Această procedură este declanşată atunci când se constată că într-un stat membru există un risc de încălcare gravă a valorilor UE şi poate duce la sancţiuni împotriva ţării respective. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0851
Diferența -0.0014
Zi precendentă 5.0865
USD
Azi 4.429
Diferența 0.0083
Zi precendentă 4.4207
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0851 RON
USD flag1 USD = 4.4290 RON
GBP flag1 GBP = 5.7690 RON
CHF flag1 CHF = 5.4608 RON
AUD flag1 AUD = 2.8701 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1336 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0288 RON
NOK flag1 NOK = 0.4334 RON
SEK flag1 SEK = 0.4621 RON
XAU flag1 XAU = 565.0116 RON
Monede Crypto
1 BTC = 458428.47RON
1 ETH = 14945.44RON
1 LTC = 386.25RON
1 XRP = 10.04RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22674.030.12%
BET-BK4399.330.27%
BET-EF1238.910.17%
BET-FI81860.231.07%
BET-NG1703.500.14%
BET-TR52655.920.12%
BET-TRN50907.390.12%
BET-XT1951.680.21%
BET-XT-TR4439.090.21%
BET-XT-TRN4302.540.21%
BETAeRO912.31-0.60%
BETPlus3304.310.12%
RTL50867.110.13%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel