O întâlnire de substanță între Donald Trump și Vladimir Putin, posibilă la G20

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

O întâlnire 'lungă' şi de 'substanţă' între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump ar putea avea loc în marja summitului G20, programat să se desfăţoare între 30 noiembrie şi 1 decembrie în Argentina, a declarat vineri Iuri Uşakov, un consilier al Kremlinului, citat de RIA Novosti, potrivit Reuters şi AFP. 

Uşakov a subliniat în acelaşi timp că aspecte legate de desfăşurarea acestei întâlniri mai trebuie încă puse la punct cu Washingtonul. 

Totodată, întâlnirea dintre Putin şi Trump, anunţată pentru 11 noiembrie la Paris, cu ocazia ceremoniilor dedicate împlinirii a 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial, va fi una scurtă, a indicat acelaşi consilier al Kremlinului. 

Cei doi lideri nu s-au mai întâlnit faţă în faţă de la ultimul lor summit din iulie, la Helsinki, o întrevedere ce a provocat indignare în SUA, întrucât s-a considerat că preşedintele american a fost prea conciliant cu omologul său rus, în condiţiile în care Rusia face obiectul unei anchete în Statele Unite pentru ingerinţă în alegerile prezidenţiale din 2016. 

Deocamdată, Casa Albă nu a făcut nicio declaraţie cu privire la posibilele întâlniri între Putin şi Trump. Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american, John Bolton, a declarat săptămâna aceasta, după o vizită la Moscova, că i-a transmis preşedintelui Vladimir Putin o invitaţie a Casei Albe de a efectua o vizită la Washington anul viitor. Bolton a menţionat că întâlnirea dintre cei doi lideri la Paris va fi scurtă şi mai mult 'un exerciţiu de curtoazie'. 

Chiar dacă întrevederea Putin-Trump preconizată la Paris nu va fi de lungă durată, Kremlinul consideră că cei doi lideri vor face un schimb de opinii referitor la mai multe teme din actualitatea internaţională, inclusiv relaţiile bilaterale şi Tratatul privind Forţele nucleare intermediare (INF), din care SUA şi-au exprimat recent intenţia de a se retrage, conform agenţiei de presă RIA Novosti. 

Relaţiile dintre Moscova şi Washington, aflate în prezent la cel mai scăzut nivel de la încheierea Războiului Rece, sunt afectate îndeosebi de divergenţele care persistă cu privire la Siria, Ucraina şi acuzaţiile privind ingerinţa rusă în alegerile prezidenţiale din SUA în 2016, acuzaţii pe care Rusia le respinge, notează AFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0919
Diferența -0.0001
Zi precendentă 5.092
USD
Azi 4.3707
Diferența 0.0066
Zi precendentă 4.3641
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0919 RON
USD flag1 USD = 4.3707 RON
GBP flag1 GBP = 5.8310 RON
CHF flag1 CHF = 5.4427 RON
AUD flag1 AUD = 2.9001 RON
DKK flag1 DKK = 0.6818 RON
CAD flag1 CAD = 3.1343 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0282 RON
NOK flag1 NOK = 0.4322 RON
SEK flag1 SEK = 0.4646 RON
XAU flag1 XAU = 593.4969 RON
Monede Crypto
1 BTC = 400411.72RON
1 ETH = 13687.42RON
1 LTC = 364.60RON
1 XRP = 9.12RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23536.420.00%
BET-BK4637.17-0.11%
BET-EF1283.930.05%
BET-FI91681.860.10%
BET-NG1741.660.03%
BET-TR55115.950.01%
BET-TRN53240.710.01%
BET-XT2038.430.01%
BET-XT-TR4666.120.01%
BET-XT-TRN4519.650.01%
BETAeRO923.85-0.10%
BETPlus3425.690.02%
RTL52972.48-0.05%

Opinii

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel