Numărul autorizațiilor pentru construcții de locuințe, în creștere. Unde s-au acordat cele mai multe

architect_1080589_1280_78702900
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, în primele 10 luni ale anului 2018, a ajuns la 29.009, în creştere cu 5,1% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate vineri. 

Creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Sud-Muntenia (+402 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (+397), Vest (+394), Nord-Vest (+179) , Sud-Est (+125) şi Centru (+114). Scăderi au fost în regiunile de dezvoltare Nord-Est (-135 autorizaţii) şi Bucureşti-Ilfov (-72). 

În luna august 2018 faţă de aceeaşi lună a anului precedent, se remarcă o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-356 autorizaţii), până la 4.059. Scăderea se reflectă în regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (-324 autorizaţii), Nord-Est (-99), Vest (-18) şi Sud-Muntenia (-9). Creşteri au fost în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (+52 autorizaţii), Nord-Vest (+30) şi Sud-Vest Oltenia (+12). În regiunea de dezvoltare Centru, s-a eliberat acelaşi număr de autorizaţii pentru clădiri rezidenţiale. 

În luna august 2018 s-au eliberat 4.059 autorizaţii pentru construirea de clădiri rezidenţiale, din care 65,8% sunt pentru zona rurală. Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a fost în scădere cu 8,4% faţă de luna iulie 2018. 

Distribuţia în profil regional evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale de 371 autorizaţii, reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-391 autorizaţii), Sud-Muntenia (-91) şi Centru (-78). Creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Vest (+77 autorizaţii), Nord-Vest (+54), Sud-Est (+46), Sud-Vest Oltenia (+11) şi Nord-Est (+1). 

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Actualitate Vezi toate articolele
x close