Nou episod tensionat în disputa comercială SUA - UE. Tarifele lui Trump revin în prim-plan

tensiuni_sua_ue_99181500_38340600
Taxele vamale ar putea fi amânate
Washingtonul apără tarifele de 10% propuse pentru exporturile din UE

Reprezentantul pentru Comerț al SUA, Jamieson Greer, a declarat joi că noile tarife propuse de Statele Unite pentru exporturile europene sunt compatibile cu acordul comercial transatlantic încheiat vara trecută la complexul de golf Turnberry al președintelui Donald Trump, în Scoția.

„Acordul de la Turnberry prevede că Uniunea Europeană acceptă și recunoaște că Statele Unite pot impune tarife până la un anumit nivel”, a afirmat Greer la Paris, în marja unei reuniuni ministeriale a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), transmite Politico.

„Înțelegem că un acord este un acord. Vrem să ne asigurăm că putem rezolva practicile comerciale identificate ca fiind problematice în investigațiile noastre și, desigur, vom ține cont de acordul de la Turnberry, deoarece considerăm că acesta abordează o mare parte dintre aceste probleme”, a adăugat oficialul american.

Administrația Trump a propus marți introducerea unor noi tarife de 10%, invocând îngrijorări legate de faptul că Uniunea Europeană nu a interzis importurile de bunuri realizate prin muncă forțată. Măsura a fost criticată de Comisia Europeană, care a calificat-o drept nejustificată.

Actualitate Vezi toate articolele
x close