La scurt timp după ce a fost declarat câștigător al alegerilor prezidențiale, Nicușor Dan a oferit un interviu la postul Antena 3, în care a detaliat direcțiile economice pe care intenționează să le urmeze în noul său mandat. Declarațiile sale vin în contextul unui climat economic incert și al unei nevoi tot mai presante de reformă structurală.
Pe lângă apelurile la unitate și respect față de alegătorii tuturor taberelor, Nicușor Dan a prezentat o viziune clară privind redresarea și modernizarea economiei României, punând accent pe stimularea sectorului privat, reducerea deficitului bugetar și profesionalizarea aparatului de stat.
Economia, în centrul proiectului prezidențial
„Trebuie să stimulăm economia privată”, a spus Nicușor Dan, subliniind diferența fundamentală față de contracandidatul său, care a promovat un discurs economic izolaționist. Noul președinte ales propune o strategie economică axată pe deschidere către Occident, predictibilitate fiscală și crearea unui mediu favorabil pentru investiții.
„Am avut o viziune clară pro-occidentală, de colaborare cu Europa”, a declarat el, punctând că România are nevoie de „strategii clare” pentru a stimula dezvoltarea economică, nu doar de soluții pompieristice.
Deficitul bugetar, prioritate zero
Printre primele măsuri anunțate, Nicușor Dan a spus că va demara imediat consultări cu funcționarii de specialitate din Ministerul Finanțelor pentru a înțelege detaliile tehnice ale deficitului bugetar. El a avertizat că dezechilibrele fiscale pot afecta grav capacitatea de dezvoltare a țării, iar controlul cheltuielilor publice trebuie să devină o preocupare permanentă a statului.
„Pentru moment vreau să înțeleg partea tehnică legată de deficit. Voi discuta cu funcționarii responsabili din Guvern”, a afirmat el.
Reformă în companiile de stat și digitalizarea ANAF
Un alt pilon central al viziunii economice prezentate de Nicușor Dan este depolitizarea companiilor de stat, prin introducerea unui management profesionist, bazat pe competență, nu pe apartenență politică. Aceasta este, în opinia sa, o condiție esențială pentru ca statul să nu mai fie o frână în economie, ci un partener.
Totodată, a anunțat digitalizarea accelerată a ANAF și combaterea marii evaziuni fiscale, cu accent pe importuri și pe eliminarea favorizărilor acordate „băieților deștepți”. Noul președinte vrea o taxare echitabilă și stabilitate fiscală, pentru ca antreprenorii să poată investi fără teamă că regulile jocului se vor schimba de la o zi la alta.
Agricultura, tehnologia și energia – domenii strategice
Nicușor Dan a inclus în planul său de guvernare și dezvoltarea sectorului agroindustrial, cu sprijin concret pentru extinderea capacităților de procesare și export cu valoare adăugată. El consideră că România poate crea ecosisteme economice agroindustriale comparabile cu cele din vestul Europei, cu condiția unor investiții susținute și a unei strategii coerente.
Pe lista priorităților sale se mai află:
Investiții în sistemul de irigații, considerat esențial pentru securitatea alimentară;
Susținerea domeniilor emergente, precum inteligența artificială, securitatea cibernetică și industria semiconductorilor;
Valorificarea avantajelor competitive în domenii precum energia și industria auto;
Crearea unui Campion Național Strategic – o companie energetică de anvergură regională, care să ofere energie la prețuri competitive și predictibile și să sprijine dezvoltarea unor infrastructuri moderne, precum centrele de date.
Guvernul Bolojan?
Întrebat dacă va susține numirea lui Ilie Bolojan ca prim-ministru, Nicușor Dan a răspuns că își dorește acest lucru, dar că nu poate face încă o promisiune fermă. A precizat însă că urmează o întâlnire cu acesta în cursul acestei săptămâni, în care se va discuta transpunerea proiectului prezidențial într-un program de guvernare.
„Discuția despre noul Guvern nu va fi doar despre cine va fi prim-ministru, ci și despre setul de măsuri pe care să le luăm cel puțin până la finalul anului”, a spus președintele ales.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.