Naftogaz negociază cu parteneri din SUA și UE pentru reconstrucția rețelelor energetice

gaze_33290900
Foto: Freepik.com
Naftogaz caută finanțare internațională pentru a repara infrastructura energetică distrusă de atacurile rusești, după pagube estimate la cel puțin 3 miliarde de euro, compania mizând pe sprijin din SUA și Europa pentru investiții și echipamente moderne.

Compania ucraineană de petrol şi gaze Naftogaz vrea să obţină fonduri pentru restaurarea şi renovarea instalaţiilor sale, după distrugerile provocate de atacurile ruseşti, a declarat joi directorul său general, Sergii Koretskyi, într-un interviu pentru Bloomberg.

Naftogaz estimează că atacurile ruseşti au provocat pagube în valoare de cel puţin trei miliarde de euro (3,5 miliarde de dolari) instalaţiilor energetice din Ucraina, iar nevoile de echipamente depăşesc 900 de milioane de euro.

Potrivit lui Sergii Koretskyi, Naftogaz este deosebit de interesată de discuţiile care se poartă în prezent între Ucraina şi parteneri precum Exim Bank din SUA şi US International Development Finance Corp. De asemenea, Sergii Koretskyi a subliniat importanţa asistenţei europene.

La Departamentul de Stat al SUA au mai rămas necheltuite aproximativ 250 de milioane de dolari din fondurile de asistenţă pentru Ucraina, a precizat directorul Naftogaz, iar o parte din aceste fonduri ar putea fi folosite pentru achiziţionarea de compresoare de gaz fabricate în SUA, pentru a permite Kievului să îşi repare centralele electrice. Utilizarea acestor echipamente ar fi, de asemenea, un avantaj pentru companiile americane, a precizat Koretskyi.

"Acum avem nevoie de finanţare pentru importuri, investiţii şi tehnologii. Aceasta este cu siguranţă o situaţie reciproc avantajoasă pentru toate părţile. Nu spunem "ajutaţi-ne", ci oferim o cooperare reciproc avantajoasă", a spus Koretskyi.

Naftogaz, care distribuie gaze naturale pentru 12,5 milioane de gospodării, este un element cheie al sectorului energetic din Ucraina. Infrastructura sa, precum şi cea a altor companii energetice, a fost supusă unui intens bombardament rusesc în ultimele săptămâni, lipsind mulţi civili de încălzire în condiţii de temperaturi scăzute.

Cea mai mare provocare a companiei sunt consecinţele imprevizibile ale acestor atacuri, care "vor continua cu siguranţă" şi Naftogaz a început deja să se pregătească pentru următorul sezon rece, a spus Koretskyi. Potrivit acestuia, experienţa recentă i-a învăţat pe ucraineni să se pregătească pentru scenarii şi mai rele.

Koretskyi a pus accentul pe interesul Naftogaz pentru investiţiile pe termen lung în contextul eforturilor sale multianuale de înlocuire a unităţilor energetice distruse, subliniind eficienţa crescută a echipamentelor de ultimă generaţie. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close