Semnatarii moţiunii simple cer demisia ministrului Mediului, Diana Buzoianu, pentru întreruperea alimentării cu apă a 13 localităţi din judeţele Prahova şi Dâmboviţa şi "ignorarea" situaţiei barajelor din România. Semnatarii o acuză pe Buzoianu de incompetenţă, "care a dus la sistarea alimentării cu apă potabilă a peste 100.000 de locuitori, închiderea spitalelor din judeţul Prahova, a centralei de la Brazi, a unităţilor de învăţământ şi a instituţiilor publice".
"Locuitorii a 13 localităţi din judeţele Prahova şi Dâmboviţa, precum Câmpina, Băicoi, Slănic, Vălenii de Munte, Breaza, Comarnic şi zeci de sate aferente, sunt victimele unui sistem incompetent, ignorant şi falimentar. La robinete s-a furnizat timp de mai bine de o săptămână, în cel mai bun caz, aer, iar în cel mai rău caz un amestec toxic de nămol şi bacterii, punând în pericol sănătatea publică a peste 100.000 de mii de locuitori, dar şi sistemul energetic naţional. Totul, din cauza incompetenţei ministrului Mediului, Diana Buzoianu, care, deşi a ştiut despre procedura de golire a barajului Paltinu, a uitat care îi sunt atribuţiile. A uitat că trebuie să împiedice producerea unei catastrofe. (...) Aceşti cetăţeni vă cer, prin vocea noastră, să plecaţi din funcţia de ministru al Mediului pentru că aţi reuşit să vă arătaţi, la fel ca şi colegul dumneavoastră de la Apărare, maximul de incompetenţă", se susţine în moţiune.
"Ministrul Buzoianu a găsit ţapi ispăşitori"
"În încercarea de a-şi acoperi incompetenţa, ministrul Buzoianu a găsit repede ţapi ispăşitori, împărţind în stânga şi în dreapta declaraţii prin care a cerut demiteri şi demisii, când în mod normal demisia sa ar fi fost cea care s-ar fi impus în acest caz. (...) Această moţiune îşi propune să transmită un semnal politic ferm privitor la incompetenţa, indiferenţa, inactivitatea şi lipsa de reacţie a ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu. Este clar că ministerul condus de Diana Buzoianu a tratat criza din Prahova ca pe o problemă locală, ignorând apelurile disperate ale primarilor şi ale cetăţenilor", se detaliază în textul moţiunii.
În opinia AUR, ministerul condus de Diana Buzoianu "ignoră cu o iresponsabilitate criminală situaţia critică a Acumulării Paltinu şi a altor baraje".
Semnatarii moţiunii îl critică pe premierul Ilie Bolojan că nu a dispus "propria investigare a acestei catastrofe" şi nu a apelat la Corpul său de control pentru clarificarea responsabilităţilor.
"Prin această moţiune simplă, Senatul României vă cere să luaţi imediat toate măsurile necesare pentru ca politicile publice ale acestei ţări să nu mai fie lăsate pe mâna incompetenţilor şi a impostorilor. România merită mai mult!", se transmite prin moţiunea depusă la Senat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.


1 BTC = 388787.59RON
1 ETH = 13580.31RON
1 LTC = 350.89RON
1 XRP = 8.67RON 





