MOL repornește rafinăria Dunai Finomító

dunai-finomito_76357800
Dunai Finomító
Mol a repornit rafinăria Dunai Finomító din oraşul Százhalombatta după efectuarea lucrărilor de întreţinere, atingerea capacităţii depline va dura însă câteva săptămâni, a declarat, marţi, directorul executiv al societăţii Mol Ungaria postului public ungar Radio Kossuth și citat de MTI.

Directorul executiv a explicat însă că problemele de aprovizionare nu se vor rezolva de pe o zi pe alta, pentru aceasta ar fi nevoie de restabilirea importurilor, pe lângă fenomenul cumpărării generate de panică şi stocării excesive care caracterizează perioada actuală.

Potrivit lui György Bacsa, capacitatea totală a companiei Mol nu este suficientă pentru a satisface nevoile pieţei maghiare, ar fi nevoie de import de aproximativ 30%, iar în condiţiile cererii actuale şi a suprasolicitării logistice ar fi necesară consolidarea activităţii celorlalţi parteneri de vânzare cu amănuntul şi en gros.

În ultima săptămână, cererea de benzină s-a dublat, iar cea de motorină a fost de 1,5 ori mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cererea zilnică de livrare cu amănuntul depăşeşte cu 30% capacitatea logistică zilnică totală, în timp ce importurile au scăzut semnificativ. "În prezent ne străduim să ţinem pasul, aproape toate benzinăriile noastre se confruntă cu epuizarea unui produs, iar astăzi avem aproximativ 70 benzinării, un sfert din reţeaua completă, care s-au golit complet", a spus directorul executiv.

Citește și:

Zăcământ important de petrol, descoperit în Ungaria

Grupul petrolier ungar MOL a anunţat luni descoperirea unui zăcământ important de petrol care ar putea creşte cu 5% producţia de petrol a Ungariei, informează agenţia de presă MTI.

Compania a precizat că a descoperit câmpul petrolifer la Vecses, un oraş situat aproape de capitala Budapesta, într-o zonă unde MOL a efectuat foraje exploratorii începând din luna iulie.

Noul zăcământ ar urma să demareze producţia cu 600 de barili pe zi, urmând ca ulterior producţia să crească până la 700-1.000 de barili pe zi, ceea ce ar majora producţia de petrol a MOL Hungary cu aproximativ 10% iar cea a Ungariei cu 5%.

"Fiecare picătură de petrol extrasă din Ungaria contribuie la reducerea dependenţei energetice a ţării şi, de aceea, noua descoperire este o veste bună", a declarat directorul general al grupului MOL, Zsolt Hernadi.

Anul trecut, MOL a fost responsabil pentru aproape jumătate din producţia de ţiţei (3,5 milioane de barili) şi aproximativ 90% din producţia de gaze naturale (1,4 miliarde metri cubi) a Ungariei.

Grupul MOL a înregistrat în al treilea trimestru din 2022 un profit operaţional CCS EBITDA de 1,449 miliarde dolari, susţinut de performanţa foarte bună a segmentelor Upstream şi Downstream, dar şi de factorii macroeconomici, acest rezultat conducând la un profit operaţional de 3,627 miliarde dolari în primele nouă luni ale anului. Citește mai mult AICI

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close