Modificare importantă privind concediul pentru creşterea copilului

DCBusiness Team |
Data publicării:
Bani
Bani

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială vine cu precizări importante pentru cei care beneficiază de concediul pentru creşterea copilului.

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială a transmis o informare privind modificarea termenului de depunere a documentelor pentru obținerea concediului pentru creșterea copilului, aferente celor 2 luni ale celuilalt părinte.

"Pentru acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului de la data suspendării activităţii profesionale,  celalalt parinte care indeplineste condițiile de acordare a concediului pentru creşterea copilului de cel putin două luni, depune cererea şi documentele doveditoare la primărie în termen de maximum 15 zile de la data suspendării activităţii.

În situaţia în care cererea si documentele doveditoare se depun după acest termen, indemnizaţia se va acorda de la data depunerii cererii, conform HG nr. 52/2011, art. 4^1, alin.5", transmite Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.

 

Din aceeaşi categorie: Informare privind alocaţiile de stat pentru copii

 

În decembrie 2023, alocațiile de stat pentru copii totalizau 1,065 miliarde de lei conform datelor ANPIS. Media plății pe beneficiar a fost de 295,48 lei. În total, 3.606.198 de copii au beneficiat de acest sprijin, cu cei mai mulți în București (368.294) și în județele Iași (197.495), Suceava (136.574), Constanța (125.738), Bacău (124.156) și Cluj (123.060). Suma medie plătită a fost cea mai ridicată în Caraș-Severin (301 lei), Botoșani (300,86 lei) și Ilfov (299,61 lei). Alocația este disponibilă pentru copiii cu vârsta de până la 18 ani și pentru tinerii care sunt încă la liceu sau la școala profesională, până la terminarea acestora.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0894
Diferența -0.0003
Zi precendentă 5.0897
USD
Azi 4.3768
Diferența 0.0057
Zi precendentă 4.3711
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0894 RON
USD flag1 USD = 4.3768 RON
GBP flag1 GBP = 5.8244 RON
CHF flag1 CHF = 5.4330 RON
AUD flag1 AUD = 2.9087 RON
DKK flag1 DKK = 0.6814 RON
CAD flag1 CAD = 3.1593 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4310 RON
SEK flag1 SEK = 0.4680 RON
XAU flag1 XAU = 589.8642 RON
Monede Crypto
1 BTC = 395420.38RON
1 ETH = 14072.55RON
1 LTC = 357.28RON
1 XRP = 8.82RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23909.910.28%
BET-BK4721.190.33%
BET-EF1304.220.31%
BET-FI92855.870.39%
BET-NG1764.480.23%
BET-TR55988.770.28%
BET-TRN54084.010.28%
BET-XT2069.790.30%
BET-XT-TR4737.820.30%
BET-XT-TRN4589.100.30%
BETAeRO928.480.89%
BETPlus3477.200.26%
RTL53850.130.32%

Opinii

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel