Ministrul Finanţelor, discuţie cu BEI despre finanţarea proiectelor: România nu-și mai permite întârzieri

Mihai Ciobanu |
Data actualizării: | Data publicării:
Caciu, solicitare către UE
Caciu, solicitare către UE

Adrian Câciu, ministrul Finanțelor: ”În calitate de ministru al Finanțelor, precum și de Guvernator pentru România al BEI, îmi doresc diversificarea operațiunilor, în special, în sectorul privat”. 

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a discutat miercuri, 23 februarie 2022, cu delegația Băncii Europene de Investiții condusă de domnul vicepreședinte Christian Kettel Thomsen, despre sprijinul acordat României pentru construirea celor trei spitale regionale de urgență, Iași, Craiova și Cluj.

Totodată, delegația BEI a prezentat rezultatele Grupului în România, în anul 2021, precum și prioritățile pentru anul 2022, inclusiv progresul în ceea ce privește cele patru instrumente financiare din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de 1,2 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 95,8% din suma totală.

Citeşte şi: Preţ benzină/motorină. Mircea Coşea: Reducerea accizei, măsura cea mai CONVENABILĂ pentru stat. Tocmai de asta a fost luată

"În calitate de ministru al Finanțelor, precum și de Guvernator pentru România la BEI, îmi doresc diversificarea operațiunilor, în special, în sectorul privat. România nu-și mai permite întârzieri, de aceea încurajez continuarea dialogului tehnic între echipele noastre, pentru identificarea obiectivelor de investiții, precum și necesarul de finanțare al acestora", a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

Banca Europeană de Investiții susține proiectele care reduc decalajele de dezvoltare regională, consolidează competitivitatea economică și îmbunătățesc nivelul de trai. Împrumuturile acordate României din 1991 până în prezent sunt în valoare de peste 16 miliarde euro.

O componentă importantă a activității Băncii Europene de Investiții în România o reprezintă asistența tehnică acordată atât sectorului public, cât și privat, banca dispunând de o serie de instrumente dedicate în acest scop: Platforma europeană de consiliere în materie de investiții/EIAH (European Investment Advisory Hub) în viitor InvestEU Advisory Hub, serviciile JASPERS, precum și asistență tehnică bilaterală finanţată din fonduri europene structurale și de investiții, începând cu CFM 2007-2013, se arată în comunicatul transmis de către Ministerul Finanţelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența 0.0009
Zi precendentă 5.0934
USD
Azi 4.2964
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2964
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0943 RON
USD flag1 USD = 4.2964 RON
GBP flag1 GBP = 5.8511 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0340 RON
DKK flag1 DKK = 0.6819 RON
CAD flag1 CAD = 3.1552 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4510 RON
SEK flag1 SEK = 0.4804 RON
XAU flag1 XAU = 686.0026 RON
Monede Crypto
1 BTC = 300084.17RON
1 ETH = 8704.39RON
1 LTC = 238.28RON
1 XRP = 6.62RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27779.33-1.38%
BET-BK5561.49-1.26%
BET-EF1489.54-1.35%
BET-FI107361.240.88%
BET-NG1994.19-0.79%
BET-TR65052.35-1.38%
BET-TRN62838.95-1.38%
BET-XT2410.62-1.18%
BET-XT-TR5518.31-1.18%
BET-XT-TRN5345.04-1.18%
BETAeRO1002.58-0.56%
BETPlus4025.57-1.36%
RTL62485.56-1.35%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel