Lockheed Martin ar putea produce baterii în România. Sebastian Burduja a făcut un prim demers

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Baterii. Mașini electrice
Baterii. Mașini electrice

Aflat în vizită în SUA, Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat o scrisoare de intenţie cu Lockheed Martin, un producător american de echipamente militare și tehnologice. 

Acesta este un prim pas pentru dezvoltarea tehnologiei de producţie a bateriilor GridStar Flow (baterie de flux redox) în România.

"Cu prilejul vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii, am semnat la Boston o scrisoare de intenţie cu Lockheed Martin, companie americană de top în domeniile aerospaţial, militar şi energetic. Este un prim pas pentru dezvoltarea tehnologiei de producţie a bateriilor în România. Şi nu orice fel de baterii, ci bateriile de ultimă generaţie produse de Lockheed Martin, GridStar Flow (baterie de flux redox), o soluţie inovatoare de stocare a energiei la scară largă pentru aplicaţii utilitare, comerciale, industriale şi militare. Este o tehnologie rentabilă şi eficientă pe termen lung, cu o durată de viaţă operaţională de 20 de ani şi care, foarte important, nu depinde de materii prime critice şi este prietenoasă cu mediul", a scris ministrul, duminică, pe pagina sa de Facebook.

Burduja a subliniat că firma americană caută să stabilească parteneriate strategice pentru a dezvolta capacităţi de producţie GridStar Flow pe pieţele din întreaga lume.

"Au ales să exploreze România datorită poziţiei strategice, a capacităţii de producţie, a competenţelor inginerilor noştri, dar mai ales pentru că avem potenţialul de a deveni lider european în domeniul securităţii energetice şi al stocării energiei pe termen lung. Toate acestea înseamnă locuri de muncă bine plătite, prestigiu şi exporturi de valoare adăugată mare pentru România. Am vazut cu ochii noştri o asemenea capacitate de stocare în baterii lângă Boston. Funcţionează perfect, la standardele Lockheed Martin. Putem astfel dezvolta în ţara noastră o unitate de producţie care va deveni un furnizor unic de flux GridStar în Uniunea Europeană şi în regiune. Stocarea în baterii este tot mai importantă pentru sistemul energetic naţional, în contextul creşterii ponderii de producţie intermitentă a energiei din surse regenerabile", a explicat ministrul Energiei.

El a reamintit că încă din perioada fostului său mandat de ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării a colaborat cu Lockheed Martin, compania americană începând atunci un parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj Napoca pentru dezvoltarea soluţiilor bazate pe inteligenţă artificială.

"Este al doilea centru de cercetare-dezvoltare al Lockheed Martin din întreaga lume, după laboratorul din Australia", a scris Sebastian Burduja pe reţeaua de socializare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0985
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0985
USD
Azi 4.3417
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3417
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0985 RON
USD flag1 USD = 4.3417 RON
GBP flag1 GBP = 5.8335 RON
CHF flag1 CHF = 5.4743 RON
AUD flag1 AUD = 2.9009 RON
DKK flag1 DKK = 0.6826 RON
CAD flag1 CAD = 3.1677 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4315 RON
SEK flag1 SEK = 0.4716 RON
XAU flag1 XAU = 601.0836 RON
Monede Crypto
1 BTC = 384418.30RON
1 ETH = 12987.94RON
1 LTC = 345.58RON
1 XRP = 8.12RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24438.890.72%
BET-BK4831.880.68%
BET-EF1328.710.67%
BET-FI90620.36-0.31%
BET-NG1793.970.50%
BET-TR57229.920.72%
BET-TRN55282.670.72%
BET-XT2108.720.67%
BET-XT-TR4827.200.67%
BET-XT-TRN4675.630.67%
BETAeRO924.170.06%
BETPlus3551.560.70%
RTL55048.150.75%

Opinii

Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt...

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel