Potrivit notei de fundamentare, actul normativ a fost elaborat de Ministerul Finanțelor luând în considerare necesitatea eliminării unor disfuncționalități constatate pe perioada implementării programelor guvernamentale de garantare în numele şi în contul statului și vizează clarificarea conduitei părților în cadrul convențiilor de garantare și plată a grantului astfel încât să se permită respectarea termenelor de trecere integrală la restanță și de depunere a cererilor de plată, în toate situațiile în care s-ar produce riscul de credit.
Schimbările propuse
Ministerul Finanţelor explică:
1.Prin prezentul proiect de act normativ, se reglementează că, în cazul producerii riscului garantat în interiorul
perioadei de valabilitate a garanției, F.N.G.C.I.M.M. S.A.-IFN, respectiv F.G.C.R. - IFN S.A., după caz, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie - IMM INVEST ROMÂNIA, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.209/2018, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2022 privind aprobarea şi finanţarea unor programe de garantare în domenii prioritare pentru economia românească, aprobată cu modificări prin Legea nr. 152/2023, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2022 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM INVEST PLUS şi a componentelor acesteia - IMM INVEST ROMÂNIA, AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION şi RURAL INVEST, aprobată prin Legea nr.174/2025, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM PLUS, cu modificările și completările ulterioare, în calitate de administratori ai schemelor de ajutor de stat, sunt obligați să primească cererile de plată formulate de instituțiile de credit în termen de maximum 180 de zile de la data trecerii integrale la restanță a creditului garantat.
Citiţi şi: ANAF introduce un sistem integrat de management al riscurilor fiscale
Termenul de maximum 180 de zile de la data trecerii integrale la restanță a creditului garantat este reglementat exclusiv în scopul depunerii și analizării cererilor de plată formulate de instituțiile de credit în cazul producerii riscului garantat, cu respectarea termenelor prevăzute pentru aceste operațiuni în Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 282/2020 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie - IMM INVEST ROMÂNIA, cu modificările şi completările ulterioare, precum și în anexele la Ordinul
ministrului finanţelor nr. 955/2022 privind aprobarea Procedurii de implementare şi a schemei de ajutor de stat asociate Programului IMM PROD, Ordinul ministrului Finanţelor şi al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi
administraţiei nr. 999/628/2022 privind aprobarea Procedurii de implementare a Programului GARANT CONSTRUCT şi a Schemei de ajutor de stat asociate Programului GARANT CONSTRUCT, Ordinul ministrului finanţelor şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 933/79/2022 pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat asociate Programului RURAL INVEST, a Procedurii de implementare a Programului şi a Convenţiei de garantare şi plată a granturilor, cu modificările şi completările ulterioare, Ordinul ministrului finanţelor, ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, al ministrului antreprenoriatului şi turismului şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 2.167/2.474/1.535/280/2022 privind aprobarea Procedurii de implementare a Programului IMM INVEST PLUS pentru
componentele: IMM INVEST ROMÂNIA, AGRO IMM INVEST, IMM PROD şi GARANT CONSTRUCT, cu modificările şi
completările ulterioare, Ordinul ministrului finanţelor și al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 2.119/
274/2022 pentru aprobarea procedurii de acordare a garanţiilor de stat şi a grantului, precum şi a convenţiei de garantare şi plată a granturilor şi a convenţiei de implementare asociate componentei RURAL INVEST din cadrul IMM INVEST PLUS, cu modificările și completările ulterioare, Ordinul ministrului finanţelor și al ministrului cercetării, inovării şi digitalizării nr.3.033/21.494/2022 privind aprobarea Procedurii de implementare a Programului IMM INVEST PLUS componenta INNOVATION, cu modificările și completările ulterioare, Ordinul ministrului finanţelor şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 622/128/2024 pentru aprobarea procedurii de acordare a ajutoarelor de stat şi a grantului, precum şi a convenţiei de garantare şi plată a granturilor şi a convenţiei de implementare asociate componentei RURAL PLUS din cadrul schemei de ajutor de stat IMM PLUS, și Ordinul ministrului finanţelor, al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului, al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului cercetării, inovării şi digitalizării nr. 621/1227/1028/129/20637/2024 privind aprobarea Procedurii de implementare a Programului IMM PLUS pentru componentele IMM ROMÂNIA PLUS, AGRO PLUS, IMM PROD PLUS, CONSTRUCT PLUS şi INNOVATION
PLUS.
Citiţi şi: Firmele și PFA-urile, în fața unui nou termen ANAF. Formularele care trebuie depuse luni, 20 aprilie
Măsura propusă nu modifică scadența finală a creditului, valoarea sau destinația acestuia și nu generează comisioane suplimentare de administrare și de risc. De asemenea, se propune instituirea unui termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în care instituțiile de credit pot transmite la F.N.G.C.I.M.M. S.A. – IFN, respectiv F.G.C.R. - IFN S.A., după caz, cererile de plată și documentele obligatorii prevăzute în convențiile de garantare și plată a granturilor pentru contractele de garantare aferente creditelor
trecute integral la restanță și al căror termen de valabilitate este împlinit la data intrării în vigoare a
prezentei ordonanțe de urgență.
Se propune reglementarea aplicabilității de drept a prevederilor art.1 din prezentul proiect de act normativ tuturor programelor guvernamentale de garantare menționate sus, fără a fi necesară încheierea de acte adiționale la convențiile de garantare și plată a granturilor sau la contractele de garantare, în acest sens.
![]()
2. Prin prezentul proiect de act normativ se propune reglementarea unei norme tranzitorii referitor la faptul că cererilor de plată a garanțiilor de stat depuse de instituțiile de credit Ia F.N.G.C.I.M.M. S.A. – IFN, respectiv F.G.C.R. -
IFN S.A. și aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, li se aplică dispozițiile art.1 din prezenta ordonanță de urgență.
3. Prin prezentul proiect de act normativ se propune reglementarea unor aspecte relative la subiectele de drept
care au calitate procesuală pasivă în eventualele litigii deduse judecării instanțelor, astfel încât în situația în care F.N.G.C.I.M.M. S.A. – IFN sau F.G.C.R. - IFN S.A., după caz, resping cererea de plată a garanțiilor de stat din cadrul programelor guvernamentale și schemelor de ajutor de stat asociate acestora, aprobate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2017, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.209/2018, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2022, aprobată cu modificări prin Legea nr. 152/2023, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2022, aprobată prin Legea nr.174/2025, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.18/2024, cu modificările și completările ulterioare, acesta dobândește calitate procesuală pasivă în instanță.
Totodată, dacă prin hotărâre judecătorească definitivă se constată culpa F.N.G.C.I.M.M. S.A. – IFN sau F.G.C.R.- IFN S.A., după caz, în legătură cu soluționarea cererilor de plată a garanțiilor de stat din cadrul schemelor de ajutor de stat, sumele de plată reținute în sarcina Ministerului Finanțelor, altele decât cuantumul garanției de stat, se suportă din bugetul fondului de garantare care a soluționat inițial cererea de plată a garanției care a făcut obiectul litigiului.