Mihai Daraban (CCIR): Cel mai mare târg de energie verde din România și-a dublat suprafața expozițională, în 2025

cp_green_11618500
Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a participat, în data de 9 aprilie, la deschiderea celei mai mari expoziții de profil din România, Green Energy Expo & Romenvirotec, eveniment ce se desfășoară la Centrul Expozițional Romexpo, în perioada 9-11 aprilie 2025.

Green Energy Expo & Romenvirotec reunește companii din România și din străinătate care își desfășoară activitatea în producția de energie regenerabilă și eficiența energetică, colectare, sortare și reciclare inteligentă a deșeurilor, gestionarea apei uzate și transformarea smart a vieții urbane și servicii publice digitalizate.

În deschiderea evenimentului, președintele CCIR, dl Mihai Daraban, a precizat faptul că „ediția de anul acesta a celui mai mare târg de profil organizat vreodată în România a înregistrat performanțe deosebite atât dacă ne raportăm la ediția de anul trecut, cât și la actualul context mondial. Astfel, suprafața de expoziție aproape că s-a dublat față de anul trecut, de la 4.667 de metri pătrați, la 8.625 de metri pătrați. De asemenea, la această ediție sunt prezenți 160 de expozanți, față de 101 câți s-au înregistrat în 2024, iar, ceea ce este foarte important, gradul de internaționalizare a ajuns la 31%, față de 11% anul trecut. În mod clar, energia regenerabilă este un subiect de mare interes pentru antreprenorii români și credem că va fi la fel de interesant și pentru vizitatorii standurilor companiilor prezente, pe care ne dorim să-i vedem în număr cât mai mare".

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close