Marea Britanie ar putea suferi cel mai puternic şoc stagflaţionist din lume

DCBusiness Team / 20 mai, 07:38
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Marea Britanie a pus reducerea costurilor înaintea investiţiilor ani la rând, iar acum a venit vremea să plătească pentru acest lucru, scrie Bloomberg Businessweek.

Într-o lume suferind dramatic de pe urma inflaţiei astronomice şi creşterii slabe, Marea Britanie ocupă un loc special, fiind pe cale să devină capitala lumii avansate la capitolul stagflaţie. Preţurile sunt aşteptate să urce cu 13,1% în acest an şi următorul, cel mai puternic din rândul G7, iar Marea Britanie este aşteptată să coboare pe ultimul loc din punctul de vedere al creşterii în 2023, potrivit FMI. National Institute of Economic & Social Research consideră că ţara va fi în recesiune înainte de anul viitor.

Este o formă curioasă de excep­ţionalism, însă una care a devenit extrem de familiară. De câte ori o turbulenţă din economia mondială ajunge pe malurile ţării, aceasta tinde să se transforme într-o furtună.

Când apar probleme, Marea Britanie ajunge să sufere cel mai mult pentru că, mai mult decât alte ţări, economiei acesteia îi lipseşte rezistenţa. Este o lecţie privitoare la pericolele unei culturi concentrate mai mult pe reducerea costurilor decât pe investiţii pentru viitor. Niciodată acest lucru n-a fost mai clar ca acum.

Şocul inflaţiei va fi pentru Marea Britanie unul mai profund decât în SUA şi Europa, susţine Alfred Kammer, director FMI pe Europa, pentru că ţara combină „ce e mai rău din cele două lumi“: penuriile de forţă de muncă ale Americii cu criza energetică din Europa. Ambele au legătură cu deficite ale capacităţii structurale.

Aproape jumătate din gazele Marii Britanii sunt locale, obţinute din Marea Nordului, dar nu există capacităţi de stocare. Acest fapt, combinat cu o abordare laissez-faire cu privire la securitatea energetică a lăsat ţara vulnerabilă în faţa oscilaţiilor preţurilor spot de pe pieţele de energie. Preţurile ridicate ale carburanţilor amplifică criza costurilor de trai.

 

Nu este greu de văzut care ar fi fost alternativa

 

În ultimele săptă­mâni, Marea Britanie a importat atât de mult GNL, încât dispune de mai mult decât poate folosi. Preţul gazelor de acolo este acum cu o treime mai scăzut decât în Europa continentală. Dacă ţara nu ar fi închis Rough, ultima facilitate majoră de stocare, în 2017, şocul energetic ar fi fost mai puţin sever.

La fel stau lucrurile cu piaţa muncii. Oficiali britanici spun că este posibil ca Brexitul să fi accentuat creşterile salariale şi ale preţurilor prin reducerea ofertei de forţă de muncă şi diminuarea unor importuri.

Recesiunea Covid din 2020 a indicat de asemenea pericolul lipsei de perspectivă. Aceeaşi lipsă de rezilienţă caracterizează şi băncile britanice. Sectorul britanic de business în general întruchipează această abordare de reducere a costurilor în detrimentul investiţiilor în creştere.

Când condiţiile sunt perfecte, eficienţa economică a Marii Britanii este o virtute, generând creştere care tinde să fie superioară celei a ţărilor europene, însă în vremuri de dificultate extremă ca acestea, Marea Britanie plăteşte un preţ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9454
Diferența 0.0005
Zi precendentă 4.9449
USD
Azi 4.8344
Diferența 0.0256
Zi precendentă 4.8088
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 07-07-2022
EUR flag1 EUR = 4.9454 RON
USD flag1 USD = 4.8344 RON
GBP flag1 GBP = 5.7743 RON
CHF flag1 CHF = 4.9860 RON
AUD flag1 AUD = 3.2863 RON
DKK flag1 DKK = 0.6647 RON
CAD flag1 CAD = 3.7087 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0357 RON
NOK flag1 NOK = 0.4792 RON
SEK flag1 SEK = 0.4596 RON
XAU flag1 XAU = 274.3444 RON
Monede Crypto
1 BTC = 98553.79RON
1 ETH = 5661.03RON
1 LTC = 241.38RON
1 XRP = 1.60RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 2.65% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.63%
6 luni: 6.76%
12 luni: 6.88%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 12286.03 0.62%
BET-BK 2232.41 0.38%
BET-FI 50470.17 1.05%
BET-NG 927.15 0.44%
BET-TR 23491.73 0.62%
BET-TRN 23395.72 0.62%
BET-XT 1070.95 0.64%
BET-XT-TR 2033.94 0.63%
BET-XT-TRN 2026.34 0.63%
BETAeRO 891.45 -0.57%
BETPlus 1832.53 0.59%
RTL 27306.30 0.76%

Opinii

Virgil Popescu / Foto: gov.ro

Lui Virgil Popescu i-au murit lăudătorii

Cu mare greutate și pe ultima sută de metri,...

Mircea Coșea / Foto: Arhivă

Mircea Coșea: ”Suntem o țară de 50 de bani. O spun cu durere!”

Mircea Coșea și-a exprimat opinia față de...

Dar trebuie să privim și partea plină a paharului, adică tot e bine că s-au mai luat niște decizii

Ce spun românii despre măsurile Guvernului. Avem răspunsurile

Sunt românii mulțumiți de măsurile adoptate de...

Deșert
Deșert
Deșert
Deșert
Deșert
Deșert
Deșert
Deșert
Deșert
Deșert
Deșert
Deșert
Deșert
Deșert

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2022 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0