Mâncarea tradiţională a românilor, gătită doar de străini. Topul fermierilor

Ilinca Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Activitatea de zilier nu reprezintă vechime în muncă, însă o parte din veniturile primite se vor duce către pensia de stat și se vor lua în calcul la stabilirea pensiei.
Activitatea de zilier nu reprezintă vechime în muncă, însă o parte din veniturile primite se vor duce către pensia de stat și se vor lua în calcul la stabilirea pensiei.

Fermierii autohtoni au pierdut bătălia în fața investitorilor străini care au investit masiv în România unde au reușit să facă companii agricole mamut. Cele mai mari ferme aparțin străinilor, în mare parte veniți din Asia, nu celor autohtoni sau celor din Uniunea Europeană. Mai mult de 60% din cifra de afaceri pe care a produs-o agricultura anul trecut, respectiv 79 de miliarde de lei, a fost realizată de firmele cu acționariat din afara țării, potrivit datelor de la Statistică. România este atractivă pentru chinezi și arabi având în vedere că de ani buni se situează în topul celor mai mari puteri agricole din UE, după Franţa, Germania, Italia, Spania, Marea Britanie, Olanda şi Polonia.

Cea mai mare firmă de cereale din România, după cifra de afaceri, este deținută de libanezii de la Agro-Chirnogi. Aceștia cultivă în România 24.000 de hectare  de teren, în Călărași și Ialomița, și dețin silozuri şi moari de grâu şi porumb. Libanezii au făcut afaceri de peste 880 milioane de lei, în 2017.

Tot în domeniul cerealelor a intrat și șeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan, din Emiratele Arabe Unite, care administrează, prin intermediul unei firme, compania Agricost dinc Insula Mare a Brăilei. Agricost este cea mai mare fermă de cereale din România, după suprafața de teren, şi operează în sistem de arendă aproape 56.000 de hectare, însă afacerile companiei s-au ridicat la numai 359 milioane de lei, plasându-se pe locul al doilea în topul producătorilor de cereale. 

Pe podium au mai urcat și danezii de la Agrinvest, care deţin în țara nostră un portofoliu de 12.500 de hectare de teren arabil și au realizat afaceri de 274 milioane de lei, anul trecut, potrivit datelor de la Registrul Comerțului. În domeniul activează 12.727 de companii care se ocupă cu cultivarea plantelor, potrivit Registrului Comerțului.

Porcii, specialitatea chinezilor și danezilor

Și totuși cea mai mare companie din agricultura românească nu cultivă cereale și se ocupă de creșterea și abatorizarea animalelor. Chinezii de la Smithfield au reușit să aibă în România un business de 920 milioane de lei în 2017, potrivit datelor de la Registrul Comerţului. Aceștia au crescut anul trecut peste un milion de porci în 52 de ferme din judeţele Timiş şi Arad şi deţin propriul abator în Timisoara, unde produc în sistem integrat carne proaspătă şi semi-procesată de porc, sub brandul Comtim. Chinezii au realizat, în 2017, un profit de 172,4 milioane de lei, aproape dublu faţă de 2016.

Ei sunt urmați de danezii de la Premium Porc, care au afaceri care se ridică la 267 de milioane de lei. Gru­pul Premium Porc este format din 11 companii cu activităţi în producţia de porcine, cereale, furaje și transportul măr­furilor. Împreună cele două companii controleaază o treime din piaţa de creştere a porcilor, având afaceri cumulate de aproape 1,3 miliard de lei, potrivit calculelor DC Business pe baza datelor de la Registrul Comerţului.

Compania brașoveană Europig este al treilea mare crescător de porcine din România. Ferma din Șercaia cu acţionariat româno-italian a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri de 70 milioane de lei, cu ajutorul a 235 de angajaţi. În sectorul porcinelor sunt active 600 de companii, care au afaceri cumulate de circa 2,9 miliarde de lei.

Doar puiul mai e românesc

Investitorii români au reușit totuși să-și mențină supremația la creșterea păsărilor, având în vedere că cea mai mare fermă, Transavia, este un business deținut de familia Popa, fondat acum 27 de ani pe ruinele unui fost CAP. Compania a avut în 2017 o cifră de afaceri de 531,3 milioane de lei, potrivit datelor de la Registrul Comerţului în condițiile în care deține 25 ferme de creștere a păsărilor, patru ferme de producție vegetală, precum şi trei abatoare.

Antreprenorul din Alba-Iulia controlează şi Avicola Braşov, o companie cu vânzări de 137 milioane de lei. Românii sunt secondați de libanezii de la Agrisol Internațional, care au în România opt ferme de păsări şi două fabrici de furaje combinate și afaceri de aproape 292 de milioane de lei. Ei sunt urmați de Interagroaliment, parte a grupului Şerban, proprietate a antreprenorul român Nicolae Şerban. Acesta a încheiat anul 2017 cu o cifră de afaceri de 282 milioane de lei, din activități combinate de creștere a păsărilor și cultivarea cerealelor. În România există în jur de 700 de crescători de păsări.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9737
Diferența 0.0023
Zi precendentă 4.9714
USD
Azi 4.6664
Diferența 0.0019
Zi precendentă 4.6645
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 16-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9737 RON
USD flag1 USD = 4.6664 RON
GBP flag1 GBP = 5.8274 RON
CHF flag1 CHF = 5.1094 RON
AUD flag1 AUD = 3.0251 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.3963 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4273 RON
SEK flag1 SEK = 0.4299 RON
XAU flag1 XAU = 352.3272 RON
Monede Crypto
1 BTC = 292413.38RON
1 ETH = 14220.20RON
1 LTC = 359.78RON
1 XRP = 2.27RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16908.20 0.15%
BET-BK 3109.19 0.07%
BET-FI 60480.06 0.30%
BET-NG 1208.26 -0.17%
BET-TR 35082.48 0.15%
BET-TRN 34273.87 0.15%
BET-XT 1441.87 0.07%
BET-XT-TR 2958.10 0.07%
BET-XT-TRN 2894.78 0.07%
BETAeRO 1066.34 -0.26%
BETPlus 2499.41 0.14%
RTL 37104.36 0.08%

Comunicate de presa

Kaufland

Programul de 1 Mai şi Paşte al magazinelor Kaufland

Kaufland România anunță programul magazinelor...

Alin Burcea

Alin Burcea este noul președinte ANAT

Aurelian Marin a fost ales prim vicepreședinte...

Femeie la calculator / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel