Legea care va SCĂDEA costul energiei și gazelor. Taxe reduse sau eliminate

facturi_18202600
Cinci măsuri care vor reduce nota de plată pentru energie electrică și gaze naturale / Foto: Arhivă
O nouă propunere legislativă care a fost depusă la Senat prevede cinci măsuri care vor scădea costurile la energie electrică și gaze naturale.

În expunerea de motive a inițiativei se spune că ParlamentuI României a adoptat Legea 259/2021 pentru plafonarea și compensarea preturilor la energie în perioada noiembrie 2021 - martie 2022 însa lispa de claritate a prevederilor legislative și a normelor de aplicare a limitat efectul legii asupra consumatorilor care în continuare se confruntă cu creșteri nesuportabile ale preturilor la energie electrica și gaze naturale.

Cele cinci măsuri 

Reducerea TVA pentru energie la 5%

Astfel, este propusă reducerea taxei pe valoarea adăugată pentru gaze naturale, energie electrică și energie termică de la 19%, cât este în prezent, la 5%.

Inițiatorii explică faptul că “propunerea de reducere a TVA la energie va avea un impact redus la nivelul veniturilor bugetare, întrucât o cotă redusă de TVA aplicată la prețurile unor produse care s-au majorat cu peste 100% în ultimul an reduce impactul bugetar negativ și poate genera chiar venituri bugetare mai mari, stimulând un grad de conformare mai mare. Același principiu se aplică și agenților economici în mecanismul de compensare și decontare a TVA încasat și nu va afecta semnificativ nivelul de decontare al cotei de TVA”.

Citește și: Ministrul Energiei face lumină: ”Demontez un fake - news, alimentat de răuvoitori!”

Suspendarea și eliminarea treptată a contribuției pentru cogenerare

Proiectul legislativ propune suspendarea, timp de 12 luni, a Schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență și eliminarea treptată a bonusului de cogenerare până la sfarșitul lui 2023.

Prin schema de sprijin, producătorul de energie electrică și termică în cogenerare primește, pentru fiecare unitate de energie electrică produsă în condiții de înaltă eficiență și care este destinată consumului intern, o sumă fixă de bani (lei/kWh), denumită bonus.

Suspendarea și eliminarea treptată a certificatelor verzi

Proiectul prevede suspendarea temporară, tot pentru 12 luni, a obligației achiziției de certificate verzi de către furnizori, facturate consumatorilor finali, și tranziția predictibilă către o eliminare treptată a Schemei de sprijin prin achiziția de certificate verzi de către consumatori până în 2024.

Eliminarea accizei la energia electrică

Acciza la energie este o taxă care ajunge la stat Plata acestei taxe de către consumatori se face prin factura de energie electrică odată cu plata contravalorii electricității consumate, iar virarea accizelor la bugetul de stat se face de către furnizorul de energie electrică.

Măsuri de plafonare și compensare pentru companii

Se prelungiește aplicarea măsurilor de plafonare și compensare a prețurilor la energia electrică și gaze naturale atât pentru populație, cât și în cazul persoanelor juridice, pentru perioadele de vârf de consum, mai exact, intervalul noiembrie-martie din 2021-2022 și 2022-2023.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close