KMGI: Suspendarea activităților CPC nu va afecta aprovizionarea cu țiței a rafinăriei Petromidia

petromidia_10172600
Rafinăria Petromidia
KMGI vine cu precizări legate de activitatea Petromidia.

"În contextul informațiilor apărute în spațiul public privind o posibilă suspendare a operațiunilor Consorțiului Caspian Pipeline - CPC pe teritoriul Federației Ruse, Grupul KMG International dorește să precizeze că orice suspendare a activităților CPC nu va afecta aprovizionarea cu țiței
a rafinăriei Petromidia.

Ponderea țițeiului de tip CPC în rețetele de obținere a produselor petroliere in cadrul rafinăriei este una scazută, comparativ cu alte tipuri de țiței utilizate în mod curent. În prezent, cea mai mare unitate de profil din România – Petromidia Năvodari funcționează la capacitate optimă, în
acord cu planurile de producție aprobate pentru acest an.

Prin KMG Trading - divizia de aprovizionare cu materii prime și de comercializare a produselor petroliere, Grupul are experiența și capacitatea necesare pentru identificarea și asigurarea aprovizionării cu țiței a rafinăriei Petromidia, în orice context.

De asemenea, adăugam că eventuale măsuri privind activitatea CPC nu vor influența piața produselor petroliere din România, Grupul va continua să își onoreze obligațiile contractuale și livrările de carburanți", transmite Departamentul de Comunicare si Relatii Publice al KMG International.

Citeşte şi: Conducta prin care România primește petrol se închide din ordinul Moscovei

O instanță rusă a ordonat Consorțiului Conductei Caspice (CPC), unul dintre cele mai mari oleoducte din lume, care transportă petrol din Kazahstan către Marea Neagră, să își suspende activitatea timp de 30 de zile, ceea ce sporește îngrijorarea la nivel mondial cu privire la aprovizionarea cu petrol. 

CPC, care gestionează aproximativ 1% din petrolul mondial și din care fac parte marile companii americane Chevron și Exxon, a declarat că hotărârea de suspendare a operațiunilor sale se referă la probleme legate de gestionarea scurgerilor de petrol și că consorțiul trebuie să respecte hotărârea.

Acesta a refuzat să facă alte comentarii cu privire la activitatea și operațiunile sale.

Conducta CPC a fost în centrul atenției de la ceea ce Rusia numește o "operațiune militară specială" în Ucraina, care a restricționat exporturile rusești și a dus la o creștere a prețului petrolului.

70% din petrolul pe care România îl consumă este transportat exclusiv prin Marea Neagră. Anul trecut, 2021, cele trei rafinării românești au procesat 9,9 milioane de tone de țiței, dintre care 6,82 milioane de tone au fost din import.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close