Italia, plan de urgenţă în cazul opririi aprovizionării cu gaze de la Gazprom

DCBusiness Team |
Data publicării:
Gazprom / Foto: Arhivă
Gazprom / Foto: Arhivă

Autorităţile din Italia au pregătit un plan pentru situaţia în care Rusia ar opri total livrările de gaze.

Mai multe ţări europene se pregătesc între timp pentru scenariul unei întreruperi totale a aprovizionării cu gaze de către gigantul rus Gazprom, în contextul sancţiunilor occidentale adoptate pe fondul invaziei Ucrainei. După Germania, care se gândeşte deja la raţionalizări, inclusiv în consumul casnic de apă caldă şi căldură, Italia a pregătit şi ea un plan de urgenţă.

Planul prevede o serie de intervenţii, de la raţionalizarea gazelor la industriile consumatoare de energie, până la utilizarea mai mare a centralelor pe cărbune pentru producerea de energie electrică. Planul include, totodată, şi introducerea unor politici de austeritate de consum. Se vorbeşte de o încălzire mai controlată, cu scăderi de până la două grade ale temperaturii în locuinţe şi birouri, economii la iluminatul public, cu orele reduse de aprindere a lămpilor stradale. Pe de altă parte, Italia, care în prezent deţine în depozite 16 miliarde de metri cubi faţă de cei 70 pe care îi consumă, încearcă să acumuleze alte rezerve pentru a ajunge până la 90% înainte să înceapă toamna, transmite Rador.

 

Vezi şi: Germania a anunţat de când va înceta să mai cumpere petrol şi cărbune din Rusia

 

Germania va înceta orice achiziţie de cărbune rusesc la data de 1 august, urmând ca achiziţiile de petrol rusesc să înceteze la data de 31 decembrie, o schimbare majoră a surselor din care se aprovizionează cu energie prima economie europeană, a declarat miercuri secretarul de stat în Ministerul german de Finanţe, Joerg Kukies, transmite Reuters.

În viitor, cea mai mare provocare va fi acoperirea golului care va apărea în momentul în care întreaga Uniune Europeană se va elibera de cele 158 de miliarde de metri cubi de gaze pe an pe care îi furnizează Rusia, a apreciat Joerg Kukies.

"Vom renunţa complet la cărbunele rusesc în câteva săptămâni", a declarat Joerg Kukies la un forum pe energie organizat la Sydney de Guvernul Australiei şi Agenţia Internaţională a Energiei.

Anterior, Rusia furniza 40% din necesarul de cărbune al Germaniei şi 40% din necesarul de petrol.

"Oricine ştie care este istoria oleoductului Drujba, care a fost un instrument al imperiului sovietic în Europa de Est, ştie că eliminarea acestei dependenţe nu este un lucru uşor dar este ceea ce vom face în câteva luni", a mai spus Joerg Kukies.

Germania construieşte în regim de urgenţă terminale pentru importul de gaze naturale lichefiate dar Joerg Kukies a subliniat că, deşi SUA şi Qatarul pot furniza împreună Europei o cantitate de aproximativ 30 de miliarde de metri cubi de gaze lichefiate, această cantitate nu va fi suficientă pentru a acoperi golul creat ca urmare a renunţării la gazele naturale ruseşti livrate prin conducte.

"Simpla dorinţă nu va duce la rezolvarea acestei probleme", a spus Joerg Kukies. Acesta a adăugat că deşi Germania este concentrată pe tranziţia la emisii zero, şi recent a introdus acte legislativ pentru a accelera dezvoltarea de proiecte în domeniul energiilor regenerabile, gazele vor fi esenţiale în procesul de tranziţie energetică. 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6687
Diferența 0.0062
Zi precendentă 4.6625
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 19-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6687 RON
GBP flag1 GBP = 5.8125 RON
CHF flag1 CHF = 5.1404 RON
AUD flag1 AUD = 2.9982 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3943 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4259 RON
XAU flag1 XAU = 357.7647 RON
Monede Crypto
1 BTC = 301072.93RON
1 ETH = 14398.74RON
1 LTC = 381.95RON
1 XRP = 2.35RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16838.36 -0.26%
BET-BK 3096.27 -0.44%
BET-FI 59897.97 -0.98%
BET-NG 1205.13 -0.11%
BET-TR 34937.55 -0.26%
BET-TRN 34132.28 -0.26%
BET-XT 1434.84 -0.36%
BET-XT-TR 2943.66 -0.36%
BET-XT-TRN 2880.64 -0.36%
BETAeRO 1055.29 -0.86%
BETPlus 2488.64 -0.26%
RTL 36979.69 -0.22%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel