EXCLUSIV Investiţii infrastructură. Vlad Vameşu (ARCA): Ne dorim să fim un partener corect al statului şi aşteptăm acelaşi lucru

autostrada_24728100
Vlad Vameşu, președintele ARCA şi Alpenside, a subliniat, la dezbaterea DC News Media Group cu tema "UPGRADE ROMANIA: ESTE NEVOIE DE UN PACT NAȚIONAL DE TRANSPORTURI", faptul că înaintea discuţiilor despre modificarea legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice ar trebui văzut ce e bun în actuala legislaţie şi ce poate fi aplicat în aşa fel încât lucrurile să meargă în direcţia dorită. 

"Încerc să nu fiu optimist sau pesimist ci realist şi noi, ca antreprenorii din infrastructură, ne dorim doar să fim un partener corect şi onest al statului. La fel aşteptăm şi noi acest lucru din partea statului şi paşi s-au făcut, nu putem să negăm acest lucru.

Dar până la a schimba legile achiziţiilor publice – aud tot timpul că se discută acest lucru – sunt deja legi care pot fi implementate şi care, în momentul de faţă, nu sunt implementate aşa cum ar trebui. Haideţi întâi să ne uităm la ce e bun în legea achiziţiilor publice şi să încercăm să o aplicăm până în momentul în care schimbăm ceva. Dau aici nişte exemple: sunt părţi din lege care presupun reestimarea bugetelor din cadrul proiectelor, înainte de ridicarea lor în licitaţie. În contextul creşterii de anul trecut a preţurilor, fiecare dintre noi, ca antreprenori, am ofertat şi am cotat sute de proiecte care, practic, nu se înscriau în bugetul estimat, rezultând proiecte blocate, licitaţii la care nu a participat nimeni.

Cu o simplă rebugetare înainte de ridicarea lor pe platformă de licitaţii electronice se evita toată această muncă inutilă, resursele consumate.

Noi considerăm că sunt paşi importanţi care trebuie făcuţi în ceea ce priveşte creşterea capacităţii de implementare a proiectelor, pentru că degeaba avem constructori, degeaba avem fonduri, degeaba putem să îmbunătăţim legile existente dacă nu o să facem un pas mare şi în zona aceasta", a declarat Vlad Vameşu la dezbaterea DC News Media Group.

VIDEO: 

Teme de dezbatere


Care este harta marilor investiții de infrastructură în 2022 și proiecția pe termen mediu și lung?

Este PNRR șansa României pentru a debloca sau porni mari proiecte de infrastructură. Alte variante de finanțare pentru investiții

Are legislația în domeniu nevoie de un upgrade? 

Cum afectează actualul context politic și economic strategia de investiții 

Creșterea alarmantă a prețurilor pune în pericol proiectele de investiții în derulare?

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close