Discuţiile de săptămâna viitoare dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său chinez Xi Jinping se vor axa pe securitatea europeană şi pe dialogul Rusiei cu NATO şi cu SUA, a anunţat vineri Kremlinul, pe fondul tensiunilor crescute dintre Occident şi Rusia cu privire la Ucraina, relatează Reuters.
Putin va efectua o vizită luna viitoare în China pentru convorbiri cu înalta conducere chineză şi pentru a asista la deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing. Cei doi lideri vor mai discuta şi despre comerţ şi spaţiu, a indicat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Peskov a menţionat că Putin ar putea să facă o evaluare despre răspunsurile scrise ale SUA şi NATO la cererile Rusiei de garanţii de securitate în cursul convorbirii telefonice cu omologul său francez, Emmanuel Macron, preconizată pentru vineri.
Citește și Rusia va fi pusă la zid, dar Europa va suferi pierderi și mai mari
Citește și Chinezii, răsplătiți cu mii de yuani pentru informații legate de COVID-19
China, care joi a susţinut public preocupările rezonabile ale Moscovei în materie de securitate, trebuie să-şi folosească influenţa' asupra Rusiei pentru a o descuraja să atace Ucraina, a declarat subsecretarul de stat american Victoria Nuland, relatează AFP.
Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației.
Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.