INS: Comerțul cu amănuntul a crescut în intervalul ianuarie – noiembrie 2023

interior-brand-new-fashion-clothing-store_63385000
Magazin haine / sursa foto: Freepik.com / @Tartenisz
Evoluția cifrei de afaceri din domeniul retailului românesc s-a plasat pe un trend ascendent în primele 11 luni din anul trecut.

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut cu 2,2%, ca serie brută, în primele 11 luni din 2023, faţă de perioada similară din 2022, şi cu 2,3% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit INS, creşterea comerţului cu amănuntul pe serie brută cu 2,2% s-a datorat avansului înregistrat la vânzările de produse nealimentare (+4,0%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+3,5%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 3,7%.

Creşterea pe serie ajustată cu 2,3% în perioada 1 ianuarie -30 noiembrie 2023, comparativ cu perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2022, s-a datorat majorării vânzărilor de produse nealimentare (+4,1%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+3,3%). De asemenea, comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate s-a diminuat cu 3,1%.

Noiembrie comparativ cu octombrie



În luna noiembrie, comparativ cu luna precedentă, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a crescut, pe ansamblu, cu 4,1%, datorită creşterii înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+14,3%). Scăderi au înregistrat comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-7,3%) şi vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (-1,7%).

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut, pe ansamblu, în luna noiembrie 2023, comparativ cu luna precedentă, cu 1,7%, datorită creşterii înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+3,9%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 0,2%. Vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au rămas la acelaşi nivel.

Noiembrie 2023 comparativ cu noiembrie 2022



De asemenea, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna noiembrie 2023, comparativ cu luna noiembrie 2022, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 3,8%, datorită avansului înregistrat la vânzările de produse nealimentare (+7,3%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,1%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate s-a diminuat cu 4,7%.

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna noiembrie 2023, comparativ cu luna noiembrie 2022, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 3,3%, datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+6,5%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,3%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 5,7%.

Actualitate Vezi toate articolele
x close